SCANDAL la Consiliul Local Craiova: Edilul Olguţa Vasilescu şi un consilier local s-au făcut nesimţiţi VIDEO

Şedinţă cu scandal în Consiliul Local Craiova, între actualul primar şi un consilier local. Olguţa Vasilescu şi Pavel Badea s-au atacat fără menajamente.

09 ian. 2016, 17:29
SCANDAL la Consiliul Local Craiova: Edilul Olguţa Vasilescu şi un consilier local s-au făcut nesimţiţi VIDEO

Cu doar cinci puncte supuse votului consilierilor locali, ședința de vineri se anunța una scurtă, presărată cu inerentele împunsături între cei doi candidați la primărie la alegerile din vară, Pavel Badea și Olguța Vasilescu. A fost, însă, de departe cea mai tensionată întâlnire a aleșilor locali din ultimul timp în care aceștia s-au atacat pe perechi, fără menajamente, potrivit gds.ro.

Ordinea de zi a ședinței a adus în prim-plan un subiect aparent banal, și anume darea în administrare către Spitalul „Filantropia“ a fostului sediu al DNA de pe strada Mihai Viteazul, unde a fost amenajat un ambulatoriu.

Pavel Badea a luat cuvântul spunând că sediul nu este potrivit pentru acte medicale, ci se pretează activității administrative. „Mi se pare că această clădire pe care o luăm acum în patrimoniu era mult mai potrivită pentru birouri, pentru că cele actuale sunt mult mai practice și pot fi folosite pentru actul medical. Această clădire are culoare foarte înguste, nu are grupuri sanitare, nu îndeplinește condițiile minime”, a spus Badea, care sugera ca birourile conducerii Spitalului „Filantropia“ să fie transformate în ambulatoriu, iar conducerea să se mute în fosta clădire DNA.

„Cei de la spital au venit acolo și au spus că le convine clădirea. Ambulatoriul trebuia mutat deoarece acolo a căzut tavanul. Clădirea este veche, de la 1800 și ceva, și efectiv nu se mai poate folosi, iar sediul de pe strada Mihai Viteazul este singurul pe care îl putem pune la dispoziție”, a intervenit primarul în discuție.

„Sunt oameni care se pricep la această activitate și consideră că era mult mai practic să se amenajeze acolo birouri”, a insistat Badea.

„Sunt curioasă cine sunt specialiștii ăștia care v-au spus dumneavoastră care e cea mai bună variantă!”, a replicat primarul, întrebarea și tonul  enervându-l pe Badea.

Iată ce a urmat:

Pavel Badea: V-am spus doamna primar, curiozitatea, este adevărat, este caracteristică doamnelor, dar ea creează probleme de sănătate.
Olguța Vasilescu: Dar ați spus că aveți specialiști mai buni decât ai noștri, voiam să știm și noi care sunt mai buni decât directorul spitalului, decât adjuncții…
Pavel Badea: Eu am făcut o propunere, acum am dezvoltat această discuție pe subiect, iar eu am răspuns. În cazul în care dumneavoastră aveți aceste curiozități, trebuie să fiți extrem de atentă să nu vă creeze probleme la sănătate.
Olguța Vasilescu: Mi se pare o chestiune cam nesimțită, dar mă aștept de la dumneavoastră.
Pavel Badea: Dumneavoastră mă faceți nesimțit pe mine? Nu, cred că nesimțirea este, poate, într-o oarecare măsură, interpretabilă în ambele sensuri, în special că nu se cade să faceți această remarcă public. Dumnevoastră, ca primar al Craiovei, să faceți un consilier nesimțit, nu este în regulă.
Olguța Vasilescu: Vă mulțumesc, domnule Badea, dumneavoastră ați făcut primarul nesimțit mai devreme.
Pavel Badea: Vulgaritatea nu este benefică imaginii dumneavoastră și atitudinii pe care o arătați craiovenilor.
Olguța Vasilescu: Vă mulțumesc că aveți grijă de imaginea mea, domnule Badea.
Pavel Badea: Vă rog mult, încercați să nu mai fiți dumneavoastră nesimțită. Mă faceți nesimțit, mă faceți greu de cap. Este a doua oară și nu vă mai permit, vă rog mult, aveți grijă, nu se poate așa ceva, sunt consilier al municipiului Craiova, iar dumneavoastră mă jigniți, nu se face așa ceva.
Olguța Vasilescu: Vă rog să încetați cu jignirile la adresa unei doamne!
Pavel Badea: Vă rog, dumneavoastră m-ați făcut greu de cap și m-ați făcut nesimțit, vă rog mult să opriți această atitudine nerespectuoasă!“.

Toți ceilalți consilieri asistau anesteziați la schimbul de replici. Aproape satisfăcută că l-a scos din pepeni pe contracandidatul său, Olguța Vasilescu l-a întrebat ironic, zâmbind: „V-ați calmat?“.