Scene sângeroase la Brăila. Un bărbat a vrut să-şi răzbune soţia ucisă

Soţul femeii ucise din Brăila pentru 100 de lei la sfârşitul lunii februarie nu a mai suportat gândul că vinovaţii sunt în libertate la doar câţiva metri de el. A intrat în casa lor cu un cuţit, dar a fost atacat cu furca şi a ajuns la spital, informează România TV.

03 aug. 2015, 06:18
Scene sângeroase la Brăila. Un bărbat a vrut să-şi răzbune soţia ucisă

Bărbatul, supărat că nu i se face dreptate şi că fetele lui au rămas orfane de mamă, s-a înarmat cu un cuţit şi a mers peste cei patru bărbaţi suspectaţi că i-au ucis soţia.

El l-a atacat cu un cuţit pe fratele suspecţilor, dar a fost la rândul său atacat cu o furcă. Bărbatul a ajuns la spital, iar medicii spun că acum starea sa este stabilă.

În luna februarie, cei patru bărbaţi au fost acuzaţi că au ucis-o cu sânge rece pe soţia bărbatului pentru cei doar 100 de lei pe care îi avea în poşetă. Suspecţii şi-au recunoscut atunci vina şi au fost arestaţi preventiv. În luna iunie, magistraţii de la Curtea de Apel Galaţi au hotărât că suspecţii pot fi cercetaţi în stare de libertate.

Citeşte şi Patru criminali din Brăila, eliberaţi după ce au ucis cu bestialitate o femeie