Schimb de focuri la Bruxelles: Patru poliţişti răniţi. Incidentul are legătură cu atentatele din Paris UPDATE

Patru poliţşti belgieni au fost răniţi, miercuri, într-un schimb de focuri, în cartierul Forest din sudul Bruxellesului, în timpul unei raid antiterorism ce are legătură cu atentatele teroriste din Paris,  potrivit unor surse din cadrul poliției, citate de presa belgiană.

15 mart. 2016, 14:39
Schimb de focuri la Bruxelles: Patru poliţişti răniţi. Incidentul are legătură cu atentatele din Paris UPDATE

Update 23:03: După toate aparenţele, suspecţii s-ar fi baracadat într-un apartament şi au tras de acolo focuri de armă în poliţiştii antitero. Patru poliţişti au fost răniţi în schimbul de focuri cu teroriştii. Atacul a avut loc în Forest, o suburbie a Bruxelles-ului.

Update 23:00: Unul dintre suspecţi a fost ucişi de trupele antiteroriste. Alţi doi suspecţi au fugit şi sunt căutaţi în continuare de poliţia antiteroristă.

Doi poliţişti din cadrul Poliţiei federale au fost răniţi uşor, marţi, în urma unui schimb de focuri, în Forest, au informat poliţia din Midi (Forest, Anderlecht, Saint-Gilles) şi Parchetul Federal. 

Schimbul de focuri între suspecţi şi poliţie a avut loc în cadrul unei percheziţii având legătură cu atentatele din Franţa, de la Paris. Autorul schimbului de focuri a reuşit să fugă şi este căutat de poliţişti.

Atacul a avut loc pe strada Dries, din Forest, unde suspectul a deschis focul asupra celor doi agenţi de poliţie, rănindu-i uşor. Starda Dries a fost închisă în urma incidentului, potrivit presei belgiene.

Zona, localizată în apropierea unei uzine a producătorului auto german Audi, a fost securizată de poliție, a relatat postul de televiziune RTBF.

Un purtător de cuvânt al parchetului, Eric Van der Sypt, a declarat că percheziția s-a desfășurat „în cadrul dosarului de la Paris” și că în timpul operațiunii s-a tras asupra polițiștilor.

Nu se ştie deocamdată tipul de armă folosit de agresor. După toate probabilităţile ar fi o armă de război de tip Kalaşnikov. Potrivit presei belgiene care citează martori la incident, aproximativ 20 de maşini de poliţie, între care şi blindate, au ajuns la locul în care s-a petzrecut schimbul de focuri. Poliţiştii s-au urcat pe acoperişurile uzinei Audi, care se află în zonă.

Forțele belgiene de securitate încă sunt în căutarea unor suspecți având legături cu militanții din Bruxelles implicați în atacurile islamiste.