Şefă din Primăria Sectorului 2, REŢINUTĂ după ce a luat mită 11.000 de euro

Daniela Năstase, șef Serviciu resurse umane la Primăria Sectorului 2 București, a fost reţinută, joi, pentru trafic de influență, urmând a fi prezentată la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Iulian Tudor
15 ian. 2015, 09:20
Şefă din Primăria Sectorului 2, REŢINUTĂ după ce a luat mită 11.000 de euro

„În noiembrie 2014, la propunerea unei persoane, denunțător în cauză, Daniela Năstase a acceptat ca, în schimbul sumei de 11.000 euro, să intervină pe lângă un alt funcționar din aceeași instituție, angajat la Serviciul spațiu locativ, pentru ca acesta să înregistreze cinci dosare pentru solicitarea de apartamente ANL ale unor persoane recomandate de denunțător, fără ca solicitanții să fie prezenți personal, așa cum impun dispozițiile legale. Pentru acest serviciu, inculpata Năstase intenționa să ofere celuilalt funcționar 1.000 din cei 11.000 euro”, se arată într-un comunicat al DNA.

DNA precizează că în schimbul sumei amintite ea și-a luat angajamentul față de denunțător să facă demersuri pe lângă persoane cu putere de decizie din instituția în care își desfășura activitatea pentru ca cererile depuse fie aprobate, garantând în acest sens.

Daniela Năstase a primit miercuri de la denunțător suma de 11.000 euro, potrivit celor convenite anterior, procurorii procedând la constatarea infracțiunii flagrante.

Spynews
Tzancă Uraganu, gest impresionant în memoria lui Lucas. Ce decizie a luat în carieră, pentru nepoțelul său, care a murit: ”Am promis” / FOTO
Bzi.ro
Cabral și-a găsit nevasta cu doi bărbați! „Deci, nu te mai suport!”
Fanatik.ro
Vouchere de 1600 de lei pentru acești români. Cine sunt beneficiarii
Capital.ro
Schimbare OBLIGATORIE pentru angajații din România. Termenul este cel târziu 15 NOIEMBRIE
Playtech.ro
NU o recunoști pe Gina Pistol când era vânzătoare la un chioșc. FĂRĂ operații estetice și cu trupul dezgolit
DailyBusiness
Taxa care scade cu mai mult de 50%! Românii vor economisii mii de lei
Adevarul
Război mondial sau amenințări deșarte? Generalul care a reprezentat România la Comandamentul NATO dă răspunsul
Spynews
Hidrologii, anunț de ultimă oră! Pericol de inundații în mai multe județe din țară. A fost emis un cod galben de viituri / FOTO
Spynews
EXCLUSIV! Fostul iubit al Cristinei Pucean, acuzații extrem de grave la adresa dansatoarei și a familiei ei! Bărbatul susține că a fost păcălit și își vrea banii înapoi! Declarații pentru Spynews.ro!
Evz.ro
O afacere care te umple de bani. Planta care se vinde cu 100 de lei gramul
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Cancan.ro
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la Pro TV
Playsport.ro
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
kanald.ro
Ce restricții de circulație vor fi în weekendul 1 -2 iunie: Pe A2 și alte drumuri naționale circulația va fi oprită complet pentru o anumită categorie de autovehicule
Capital.ro
Bani pentru românii care STAU LA CASĂ. Sume mai mari în 2024. Se depune dosar din luna AUGUST
StirileBZI
A fost aprobat un nou Program Rabla. Ce buget este pregătit
Prosport.ro
FOTO. Milionarul Arpad Paszkany a transformat-o total pe „Cenușăreasa” Antonela Pătruț. Afaceristul i-a schimbat nu doar înfățișarea, ci și modul de viață
stirilekanald.ro
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
substantial.ro
Empatia: Cheia către o lume mai bună – Cum să îți înveți copilul să fie plin de compasiune
MediaFlux
ANUNȚ despre Kate Middleton! Informația momentului după DIAGNOSTICUL de CANCER
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'