Şeful Corpului de Control al MAI, eliberat din funcţie de preşedintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind încetarea raporturilor de serviciu cu Ministerul Afacerilor Interne (MAI) ale chestorului Constantin Manoloiu - şef al Corpului de control al Ministrului de Interne. Manoloiu a ocupat această funcţie din februarie 2013.
Iulian Tudor
29 mart. 2016, 20:16
Şeful Corpului de Control al MAI, eliberat din funcţie de preşedintele Iohannis

Nu e bine, domnule chestor!„, a spus Traian Băsescu într-un mesaj public în vara anului 2012, în perioada când era suspendat din funcţia de preşedinte al României, aminteşte Digi24. După această replică celebră, chestorul Constantin Manoloiu, şeful de la Evidenţă Populaţiei, a fost chemat la Parchetul General şi pus sub învinuire pentru abuz în serviciu. Şi şeful lui, chestorul Ioan Nicoale Căbulea, secretar de stat în Ministerul de interne, a fost acuzat de abuz.

După referendumul din 29 iulie 2012, chestorii Manoloiu şi Căbulea au trimis o adresă la Curtea Constituţională în care spuneau că Ministerul de Interne nu îşi asumă numărul persoanelor înscrise pe listele electorale. Din această cauză, Curtea Constituţională nu s-a putut pronunţa asupra validităţii referendumului de demitere şi a amânat decizia până la sfârşitul lunii august.

Procurorii au cerut aviz atunci şi pentru fostul ministru delegat pentru administraţie Victor Paul Dobre, însă Parlamentul nu a dat aprobare pentru începerea anchetei în cazul lui. În 6 februarie 2015, Parchetul General a clasat ancheta privind listele electorale de la referendumul din 2012 pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu. Chestorii de poliţie Constantin Manoloiu şi Ioan Nicolae Căbulea erau urmăriţi penal pentru abuz în serviciu.

Tot marţi, Klaus Iohannis a semnat încetarea raporturilor de serviciu cu MAI ale chestorilor de poliţie Ştefan Alexa – şeful Inspectoratului teritorial al Poliţiei de frontieră Iaşi – şi George Păltineanu. De asemenea, Iohannis a semnat decretele privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, la trecerea în rezervă, coloneilor Daniel Pană, Constantin Amza şi Paul Roşca din MApN.

CITEŞTE ŞI: Judecătoarea Geanina Terceanu, eliberată din funcţie de Klaus Iohannis

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Marius Şumudică anunţă colapsul pentru campioana României. “FCSB va ieşi rapid din cupele europene!”
Capital.ro
Gestul interzis care îl poate costa libertatea pe Călin Georgescu. A fost filmat: E un gest camuflat, transgresiv
Playtech.ro
Temperaturi cum nu am mai avut de ani buni în iarna 2025–2026. Meteorologii spun că ar putea fi cea mai geroasă din ultimul deceniu
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru elevi! Când se redeschid școlile
Cancan.ro
Modificare în grilă Antena 1: Asia Express, scoasă din grila TV de duminică. Ce se întâmplă cu show-ul prezentat de Irina Fodor
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Avertisment pentru români. Anii care NU se iau în calcul la pensie
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar