Senatul face comisie de anchetă pentru creditul lui Băsescu

Senatul a decis să constituie o subcomisie care să ancheteze modul în care Ioana Băsescu a obţinut creditul de la CEC Bank. 
Iulian Tudor
18 nov. 2013, 13:03
Senatul face comisie de anchetă pentru creditul lui Băsescu

Decizia a fost luată în cadrul şedinţei Biroului Permanent al Senatului, cu 10 voturi favorabile, la propunerea preşedintelui Comisiei de buget-finanţe a Senatului, Cosmin Nicula (PSD), iar ulterior înfiinţarea comisiei a fost votată şi în plenul Senatului.

Plenul Senatului a aprobat, luni, iniţierea unei anchete parlamentare privind activitatea CEC – Bank S.A de către Comisia pentru buget-finanţe.

Propunerea transmisă plenului de Biroul Permanent a întrunit 102 voturi „pentru”, 13 voturi „împotrivă” şi cinci abţineri.

Hotărârea privind încuviinţarea desfăşurării unei anchete parlamentare de către această comisie permanentă, adoptată în baza articolului 67 din Constituţie şi ale articolului 76 din Regulamentul Senatului, prevede că scopul şi obiectivele anchetei sunt „clarificarea aspectelor privind conformitatea activităţii CEC Bank S.A cu regulile din Statutul şi regulamentele proprii, precum şi în raport cu reglementările de supraveghere şi prudenţialitate”.

Potrivit hotărârii, concluziile comisiei vor fi cuprinse într-un raport ce va fi prezentat Biroului Permanent până la data de 18 decembrie.

Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a declarat, la începutul dezbaterilor, că „paternitatea absolută” a acestei anchete aparţine USL şi că niciunul dintre reprezentanţii opoziţiei din Comisia buget, finanţe din Senat nu au fost convocaţi la şedinţa de luni dimineaţă, unde s-a decis anchetarea activităţii CEC.

„Orice comisie poate propune ce doreşte ea, inclusiv organizarea unei comisii de anchetă în interiorul său, iar plenul poate să voteze cu atât mai mult ceea ce doreşte el. Ce am susţinut şi în Biroul Permanent a fost, însă trebuie respectată procedura. Acolo au fost întrebări repetate asupra modalităţii corecte de iniţiere de către comisie a acestei anchete. A reieşit din declaraţiile făcute cum că membrii opoziţiei ar fi absentat de la această şedinţă. Eu mi-am făcut treaba şi i-am întrebat pe cei doi colegi ai mei, care au negat orice fel de convocare la această comisie, după cum nici ceilalţi colegi din opoziţie nu au fost invitaţi. Am vrut să specificăm nerespectarea procedurii”, a spus Rădulescu.

La rândul său, senatorul UDMR Verestoy Attila a afirmat că procedurile parlamentare trebuie să fie respectate, pentru a nu exista un dictat al majorităţii şi că regulile nu pot fi schimbate în timpul jocului.

„Dacă doriţi ca, de acum încolo, fără convocarea comisiei să se poată propune Biroului Permanent, spre a fi prezentat plenului orice, atunci trebuie schimbat Regulamentul”, a menţionat senatorul.

Senatorul PDL Dumitru Oprea a invocat, la rândul său, faptul că şedinţa Comisiei de buget-finanţe nu a fost anunţată pe site-ul Senatului.

În replică, preşedintele Comisiei de buget-finanţe, Cosmin Nicula (PSD), a explicat că membrii acestei comisii au decis, luni, la ora 12.00, „cu majoritate de voturi”, să fie înfiinţată o subcomisie de anchetă în cadrul comisiei, care s-a întrunit „în regim de urgenţă”.

„Această comisie nu a fost înfiinţată special pentru domnişoara Ioana Băsescu. Această comisie a fost înfiinţată pentru a ancheta activitatea managerială a domnului Gheţea, preşedintele CEC”, a subliniat Nicula.

El a dat asigurări că nu vor exista parti pris-uri politice şi că toţi membrii comisiei vor fi convocaţi la şedinţele acestei comisii.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, le-a cerut senatorilor PDL să oprească declaraţiile politice făcute pentru ca Traian Băsescu să vadă că are cine să îl susţină în Senat.

Referitor la acuzaţiile unor senatori din opoziţie care au reclamat „aroganţa puterii”, el a spus că aceştia primesc acum ceea ce au dat. „Nu fiţi supăraţi pentru asta. Aşa e viaţa”, le-a spus el acestora.

Liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti, a subliniat că Senatul, prin hotărâre, nu menţionează înfiinţarea unei subcomisii.

„Nu este vorba despre o subcomisie. Comisia de buget devine o comisie care anchetează o speţă anume. Eu nu comentez oportunitatea. Eu nu o să vă spun că în această comisie de buget algoritmul este respectat. De vreme ce absolut toată comisia anchetează un subiect, de ce atâtea discuţii? Biroul Permanent propune plenului acest lucru, algoritmul este respectat, nu văd niciun fel de chestiune ocultă, să nu se respecte algoritmul, aşa cum s-a întâmplat cu alte ocazii în legislatura trecută. Prin urmare, cred că discuţia este fără sens. Sigur că Ministerul Finanţelor poate să ancheteze, dar peste minister şi peste Guvern este însuşi Parlamentul. CEC este o bancă de stat. Lucurile sunt simple”, a declarat senatorul PNL.

Liderul grupului PPDD, Haralambie Vochiţoiu, a remarcat viteza unuitoare cu care a fost demarată această anchetă având în vedere că este vorba despre o persoană fizică.

„Sper ca această comisie să lucreze în integralitatea sa şi să cheme la dezbateri pe toţi membrii comisiei”, a arătat parlamentarul.

Senatorul PC Tudor Barbu a susţinut că în hotărârea Senatului ar trebui să fie menţionată motivaţia reală a acestei anchete.

„De fapt şi de drept, nouă ni s-a cerut o anchetare a activităţii CEC în urma unui împrumut bancar făcut de o persoană fizică, pe numele ei Ioana Băsescu, şi pentru ca posteritatea şi documentele Senatului să consemneze acest lucru ,n-am cerut decât să ne întoarcem către adevărul de la care a pornit ideea înfiinţării acestei comisii”, a arătat acesta.

Modalitatea formală de constituire aleasă de către conducerea Senatului este formarea unei subcomisii în cadrul Comisiei de buget-finanţe.

Vom verifica activitatea managerială a CEC-ului. Aţi văzut şi dumneavoastră pe toate posturile de televiziune cum cei de la DNA au început să ancheteze activitatea unor directori de sucursale. Nu ne referim strict la creditul luat de doamna Ioana Băsescu”, a declarat Cosmin Nicula la România TV.

În următoarele 5 zile, comisia va adresa invitaţii către cei ce urmează să fie audiaţi, iar audierile se vor finaliza printr-un raport către Biroul Permanent.

Doi directori ai CEC Bank Braşov au fost trimişi în judecată de DNA. Cei doi sunt acuzaţi că au dat credite de 1,5 milioane de euro unei firme care nu era eligibilă. În schimb, au primit mită amenajarea unui apartament, care a costat doar câteva mii de lei.

În schimbul banilor, persoana a trebuit să amenajeze apartamentul unei dintre directoarele de la CEC Bank Braşov. Amenajarea nu a costat mai mult de 6.000 de lei.

Persoana respectivă a primit nu doar credite, ci şi consultanţă din partea celor două directoare, care au învăţat-o pe respectiva să deschisă alte firme pe care să poată să facă aceste credite, pentru că firma pe care o avea era în insolvenţă.

Fapta s-a întâmplat în anul 2008, însă procurorii DNA i-au trimis în judecată abia acum. Luni, 18 noiembrie, dosarul a plecat către Tribunalul Braşov.

 

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ion Iliescu a fost supus unei noi intervenții! Anunț de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului președinte
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Floarea care îți dă o stare de bine și purifică aerul întreaga zi. Te poți bucura de ea întreaga vară și e foarte ușor de întreținut
Capital.ro
Proprietarii de la bloc NU au voie. Se obține obligatoriu acordul vecinilor. Nu poți schimba în propriul apartament
Playtech.ro
Intră banii pe cardurile sociale! Când se virează prima tranșă din 2025
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Coafeza care și-a părăsit soțul și cei 3 copii pentru un războinic Masai, după o vacanță în Kenya. Cum s-a terminat povestea
wowbiz.ro
Imagini de infarct cu Ioana Tufaru în costum de baie la plajă în Eforie! Vacanță pe buget de criză: 40 lei/zi
Spynews
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția
Spynews
Când a aflat Dan Alexa de presupusa infidelitate a soției sale! Susține că el a filmat imaginile cu ea ieșind din casa altui bărbat: ”Mi-a luat nevasta”
Evz.ro
Adevărul despre relația Prodan - Alexa. De la ce a plecat celebrul scandal
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, imagini incendiare în costum de baie, după ce a slăbit enorm
kanald.ro
Bucureștenii rămân fără apă începând cu 17 iunie 2025! Care este Sectorul vizat
Cancan.ro
Informații de ultimă oră despre Traian Băsescu. Ce se întâmplă cu fostul președinte, după operația la inimă
Playsport.ro
”O masă pe zi este suficientă la vârsta de 50 de ani”. Un specialist vorbește despre longevitate și nutriție la..,
Capital.ro
Se pune limită la apă. Proprietarii de case trebuie să declare cantitatea consumată. Decizia se aplică din 6 august 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
stirilekanald.ro
Iulia a murit lovită de tren, în timp ce asculta muzică în căști. Fata nici nu împlinise 18 ani
Asta mai lipsea. Grevă generală
MediaFlux
Se dă amendă 2.000 de lei pentru mașinile parcate neregulamentar în București! Poliția a intrat pe fir și le ridică imediat
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Casa Regală britanică e în doliu. A murit prietenul prințului William, viitorul rege e devastat