SIMONA HALEP-IAROSLAVA ŞVEDOVA 6-3, 6-3 şi românca este în sferturi la Wuhan

Simona Halep (locul 5 WTA) a câștigat fără prea multe probleme partida împotriva Iaroslavei Șvedova ( Kazahstan - 41 WTA), scor 6-3, 6-3 și s-a calificat în sferturile de finală de la Wuhan.

28 sept. 2016, 04:39
SIMONA HALEP-IAROSLAVA ŞVEDOVA 6-3, 6-3 şi românca este în sferturi la Wuhan

UPDATE: Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 4, s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier 5 Wuhan Open, după ce a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-3, 6-3, pe sportiva Iaroslava Şvedova din Kazahstan, locul 41 WTA.

Puternică şi ofensivă, Şvedova (1,80 metri înălţime) nu pierde timpul pe teren. Ea caută să închidă repede punctele, alternând loviturile de pe o margine pe cealaltă. Însă jucătoarea din Kazahstan este prea grăbită pentru a ţine precizia loviturilor la cote înalte. Cu o mobilitate mai redusă, se încurcă de mingile care vin în adâncime. În plus, eleva lui Victor Ioniţă alege soluţii nepotrivite din poziţii bune.

Cu intelgenţă, Halep a speculat toate punctele slabe ale adversarei. Românca a punctat când a trebuit, a mişcat mult jocul pe linia de fund a terenului şi a aşteptat şi cules greşelile rivalei. Iar acestea au fost numeroase. 

Simona Halep a început setul I cu break şi la încheiat în acelaşi fel, scor 6-3, după 43 de minute de joc. Ar fi putut să-l mai scurteze dacă ar fi reuşit să câştige pe serviciul adversarei, când a condus cu 4-2, dar a irosit cinci mingi de break, trei la 40-0.

În setul al doilea Halep a obţinut un break la 2-1, şi-a pierdut imediat serviciul, însă a recuperat ghemul următor. De la 4-2, a gestionat cu atenţie şi a încheiat şi setul al doilea tot cu 6-3, după o oră şi 15 minute de la start.

În faza următoare, Simona Halep va juca împotriva americancei Madison Keys, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 8, sau a rusoiacei Daria Kasatkina, locul 28 WTA, jucătoare venită din calificări.

Accederea în sferturi este recompensată cu 54.230 de dolari şi cu 190 de puncte WTA.

La ediţia anterioară a Wuhan Open, Halep a fost eliminată în optimi.

 LIVETEXT Simona Halep – Iaroslava Șvedova 6-3 / 6-3

Simona Halep o întâlneşte în optimile de finală pe kazaha Şvedova, iar în semifinale ar putea da peste Angelique Kerber. Conform programului anunţat de organizatorii de la Wuhan, Halep şi Şvedova vor juca în primul meci de pe arena centrală, de la ora 07.00.

SIMONA HALEP-IAROSLAVA ŞVEDOVA LIVE VIDEO DIGI SPORT. Meciul cu Iaroslava Şvedova este unul special pentru Simona Halep, care se va reîntâlni cu fostul său antrenor, Victor Ioniţă, care o antrenează pe sportiva din Kazakhstan. Ioniţă o pregăteşte în prezent pe Şvedova împreună cu un alt om care i-a fost apropiat lui Halep, preparatorul fizic Teo Cercel.

SIMONA HALEP-IAROSLAVA ŞVEDOVA LIVE VIDEO DIGI SPORT. Halep şi Şvedova s-au mai înfruntat o singură dată până acum, în primul tur al Jocurilor Olimpice de la Londra 2012, Simona pierzând cu 6-4, 6-2. La Wuhan 2016, Şvedova a eliminat-o în turul doi pe Roberta Vinci (cap de serie 13) cu 7-5, 6-2, în timp ce Halep a trecut de Irina Begu (26 WTA), scor 6-3, 2-0 (abandon).