Simona Halep şi-a întărit echipa. Cu cine se antrenează începând cu această lună FOTO

Simona Halep și-a întărit echipa în vederea pregătirii noului sezon. Pe lângă Florin Segărceanu, Andrei Cristofor și Teo Cercel, numărul 1 WTA este ajutată și de Vasile Antonescu, jucător de tenis cu care a mai colaborat și în urmă cu 2 ani.

18 dec. 2018, 09:09

Vasile Antonescu va fi partener de antrenament pentru Simona Halep, fiind și jucător de tenis în activitate, scrie digisport.ro. Cea mai bună clasare a lui Vasile Antonescu este locul 362 ATP. Simona Halep a pus, pe Instagram, două fotografii cu cei care o ajută după despărțirea de Darren Cahill. Astfel, pe lângă Vasile Antonescu, Simona îi are alături pe preparatorul Teo Cercel, pe fizioterapeutul Andrei Cristofor și pe Florin Segărceanu.

Citeşte şi Smiley, surprins în ipostaze tandre cu Simona Halep: „Aprinde scânteia!” FOTO

Simona Halep și Vasile Antonescu au colaborat și în 2016

Colaborarea dintre Simona Halep și Vasile Antonescu nu este ceva nou. Cei doi s-au antrenat și în 2016.

Astfel, acum 2 ani, Antonescu a însoțit-o pe Simona Halep în cantonament, în vederea pregătirii startului sezonului în 2017. Această colaborare nu a fost de bun augur, Simona Halep fiind eliminată încă din primul tur la ediția din 2017 de la Australian Open.

Darren Cahill şi Simona Halep au întrerupt colaborarea

Darren Cahill şi Simona Halep nu vor mai colabora din 2019. Din cauza unor probleme ce ţin de propria familie, australianul a luat această decizie.

Omul care a dat o altă dimensiune jocului Simonei, cel care a învăţat-o să îşi gestioneze emoţiile, cel care a făcut-o numărul unu în lume şi cel care a dus-o spre cucerirea primului turneu de Grand Slam din carieră nu va mai continua alături de româncă.

„Aş vrea să anunţ că eu şi Simona nu vom mai continua împreună în 2019 din motive ce ţin de familia mea”, a anunţat Cahill, care a primit imediat un răspuns de la marea noastră campioană: „Îţi mulţumesc atât de mult Darren Cahill pentru munca imensă şi incredibilul suport pe care mi l-ai acordat în ultimii 4 ani. Am fost atât de norocoasă să particip în călătoria aceasta alături de tine. Îţi urez ţie şi familiei toate cele bune şi sper să ne vedem curând”.