SIMONA HALEP, vedetă mondială: Toată lumea mă cunoaşte acum, sunt recunoscută şi în parcare

SIMONA HALEP va urca de pe locul 7 pe 5 în clasamentul WTA care va fi dat publicităţii luni, în urma rezultatelor înregistrate la turneul de la Indian Wells, unde a ajuns în semifinale, iar această nu va fi doar cea mai bună clasare a sa, ci şi cel mai bun loc ocupat de o jucătoare română de tenis în ierarhia profesionistă.

13 mart. 2014, 07:20
SIMONA HALEP, vedetă mondială: Toată lumea mă cunoaşte acum, sunt recunoscută şi în parcare

SIMONA HALEP este una din cele trei românce care au reuşit să pătrundă în Top 10 WTA, precedentele fiind Virginia Ruzici (locul 8) şi Irina Spîrlea (locul 7, în octombrie 1997).

Înseamnă mult pentru mine. Sunt cea mai bună româncă din istoria clasamentului WTA, dar ţelul meu este să câştig un turneu de Mare Şlem şi poate atunci voi fi cea mai bună, pentru că Virginia a câştigat turneul de la Roland Garros„, a spus SIMONA HALEP, când a aflat vestea.

Citeşte şi SIMONA HALEP, în semifinale la Indian Wells: „Vreau mai mult!”

Ruzici, victorioasă în Openul Franței în 1978, este singura jucătoare română care a câștigat un titlu de Mare Șlem. Potrivit site-ului WTA, Ruzici a fost într-un fel o sursă de inspiraţie pentru surorile Williams — Richard Williams, tatăl celebrelor jucătoare, declarând că a decis să mai facă doi copii când a văzut cecul primit de Ruzici după câștigarea unui turneu WTA.

„Am auzit, Virginia mi-a spus asta. Din cauza acestui lucru surorile Williams au început să joace tenis. E incredibil acest lucru. Sunt fericită că Virginia îmi este aproape, că e managerul meu — suntem împreună de șase ani. Cred că va fi managerul meu toată cariera”, a comentat SIMONA HALEP.

SIMONA HALEP a menţionat că primește tot mai multă atenție oriunde se află: „Sunt recunoscută peste tot. Chiar și în parcare. Am fost surprinsă — am vrut să parchez, nu aveam loc și cineva a venit și m-a lăsat să parchez în fața hotelului. Toată lumea mă cunoaște acum„.

Cu toată această atenție, SIMONA HALEP rămâne o persoană cu picioarele pe pământ, notează site-ul WTA. „Sunt o fată normală, ca oricare alta, îmi place să fac cumpărături, să ascult muzică, să discut pe WhatsApp — nu îmi place să văd filme în camera mea pentru că nu pot sta concentrată două ore!„, a mărturisit Simona Halep.

Am cumpărat ochelari de soare, pantofi, haine, dar nu foarte scumpe. Trebuie să am grijă de bani, pentru asta muncesc, nu?„, a mai spus SIMONA HALEP, care are a câștigat toate cele șapte titluri WTA din carieră în mai puțin de un an (Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia — 2013, Doha — 2014), în mai 2013 ea ocupând locul 64 în clasamentul WTA.

Citeşte şi SIMONA HALEP – Casey Dellacqua 6-2, 6-2 şi s-a calificat în semifinale la Indian Wells