Şocant! Ce s-a întâmplat cu „Omul-copac”

Bărbatul din Bangladesh numit "omul-copac", pentru negii uriaşi care i-au crescut la extremităţile degetelor de la mâini şi picioare, a fost operat cu succes la Medical College Hospital din Dacca, într-o intervenţie de trei ore şi jumătate, la care au participat nouă medici, scrie ziarul belgian ''Le Soir''.
Filip Stan
21 feb. 2016, 16:45
Şocant! Ce s-a întâmplat cu

Abul Bajandar, un tată de familie de 26 de ani originar din districtul Khulna (sud), a început să sufere în adolescenţă din cauza acestei maladii rare, care s-a agravat în urmă cu patru ani. A fost internat duminica trecută pentru a i se extirpa excrescenţele ajunse la o greutate totală de cinci kilograme.

Operaţia a vizat toate degetele de mâna dreaptă şi a reuşit, a declarat directorul spitalului din Bangladesh, Samanta Lal Sen, adăugând că pacientul ”este fericit şi a râs”. ”Îl vom ţine sub observaţie trei luni înainte de a decide dacă vom efectua noi intervenţii. Este o mare provocare”, a mai spus el, relatează Agerpres.

Boala care îl afectează pe tânărul bărbat din Bangladesh este de natură genetică, apare foarte rar şi se numeşte ştiinţific epidermodisplazie veruciformă. Portivit directorului spitalului, se cunosc doar trei asemenea cazuri în întreaga lume.

Spynews
MAE, alertă de călătorie! Un român a murit și alți doi au avut nevoie de îngrijirile medicilor
Bzi.ro
Lupta dintre Zanni și Iancu Sterp se mută în ring? Ar trebui să se bată într-o gală RXF
Fanatik.ro
Gara din România care a fost ridicată de pușcăriași. Construită cu marmură, era o mândrie pentru țară, dar puține trenuri mai ajung acum în ea
Capital.ro
Ţara dispare de pe hartă. Se fac planuri de INVAZIE: O necesitate ISTORICĂ
Playtech.ro
Simona Halep, în cea mai SCURTĂ fustiță! A desfăcut picioarele și s-a văzut chiar TOT
DailyBusiness
Vești bune pentru pensionari! Începe distribuirea biletelor de tratament
Adevarul
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
Spynews
Armin Nicoară, mesaj emoționant de ziua de naștere a mamei sale. Artistul se mândrește cu femeia care i-a dat viață: „Ești cea mai minunată” / FOTO
Spynews
Băuturile pe care este bine să le consumi pe caniculă. Te hidratează în zilele de vară
Evz.ro
A fost dezlegat cel mai mare mister al omenirii. De ce trăim un anumit număr de ani
Impact.ro
Antonia, apariție INCENDIARĂ la plajă! Costumul de baie MINUSCUL a lăsat tot la vedere ...
Prosport.ro
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini incendiare în costum de baie
wowbiz.ro
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Cancan.ro
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Playsport.ro
INCREDIBIL! Vedeta din România a fost îngrozită de ceea ce a trăit în America! "Urăsc țara asta". A filmat un atac armat și a postat imaginile
kanald.ro
Doliu în lumea muzicii! A murit Marius Baiazid, după o luptă cu o boală nemiloasă
Capital.ro
Șoferii, obligați să plătească. Banii pe care conducătorii auto nu erau pregătiți să-i achite
StirileBZI
Săptămâna de lucru de 4 zile! Ce spun specialiștii despre weekend-ul de trei zile
Prosport.ro
FOTO. Mariana Bitang, transformare fizică uluitoare: cu greu a mai putut fi recunoscută! Cum arată doamna gimnasticii românești la 62 de ani
stirilekanald.ro
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
substantial.ro
Aproximativ 400 de militari ruși în încercuire la Vovceansk, regiunea Harkov
MediaFlux
RĂSTURNARE privind RECALCULAREA PENSIILOR! Lovitură pentru SENIORI
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?