Sorin Blejnar neagă săvârşirea faptelor de care îl acuză DNA. Gheorghe Ştefan, martor în dosar – motivare

Fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, arestat preventiv pentru trafic de influență într-un dosar instrumentat de DNA Ploiești, a negat în fața judecătorului Tribunalului Prahova săvârșirea faptelor de care este acuzat, se arată în motivarea instanței.
Iulian Tudor
12 nov. 2016, 16:29
Sorin Blejnar neagă săvârşirea faptelor de care îl acuză DNA. Gheorghe Ştefan, martor în dosar - motivare

Potrivit motivării instanţei, fostul primar al municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, dar și omul de afaceri Horațiu Bruno Berdilă sunt martori în acest dosar. Blejnar susține că nu îl cunoaște pe Berdilă, fapt infirmat prin declarațiile celor doi martori, se arată în motivarea instanței.

Gheorghe Ștefan le-a povestit anchetatorilor că în anul 2012 a avut o întâlnire la Nisa cu Sorin Blejnar în cadrul căreia acesta din urmă i-a spus că a rezolvat problema comisionului.

„Martorul G.Ș. (Gheorghe Ștefan—n.r.) poreclit P. (Pinalti—n.r.) în declarația dată în data de 2 noiembrie 2016 (…), a învederat faptul că a asistat la o discuție în care martorul B. H. (Berdilă Horațiu—n.r.) i-a spus inculpatului B.S. (Blejnar Sorin—n.r.) că intenționează să câștige contracte de IT la licitațiile organizate de ANAF și că, dacă îl va ajuta în acest sens, este dispus să îi remită un procent cuprins între 10 — 20% din valoarea contractelor câștigate. Același martor declară faptul că în vara anului 2012 s-a întâlnit cu inculpatul S.B. la Nisa, care i-a spus că și-a rezolvat problema cu martorul B.H. și și-a încasat comisionul”, se arată în documentul citat.

Totodată, Berdilă le-a relatat procurorilor despre întâlnirea în cadrul căreia s-a discutat despre participarea firmei controlate de el la licitațiile ANAF și remiterea unui procent de 20% din valoarea contractelor.

„Conform declarației martorului B.H.S., din data de 4 noiembrie 2016 (…), în cursul anului 2011 acesta a avut o întâlnire cu inculpatul B.S., la care au participat martorul G.Ș. și numitul C.M. În cadrul acestei discuții s-a căzut de acord ca societatea comercială R. SRL, controlată de inculpatul B.H.S., intenționează să participe la licitațiile organizate de ANAF, având ca obiect de activitate serviciile IT, fiind dispus să-i remită un procent de 20% din valoarea contractelor. Conform declarației martorului, inculpatul B.S. a fost de acord, a promis intervenția pe lângă subalternul S.D. și a mai precizat că S.D. va indica către R. SRL firma către care urmează să plătească comisionul de 20%”, se precizează în motivare.

Potrivit documentului, Sorin Blejnar a negat, în fața judecătorului Tribunalului Prahova, săvârșirea faptelor, dar și anumite aspecte privind întâlnirea de la Nisa, despre care susține că, de fapt, a avut loc în decursul anului 2014 și că în cadrul ei s-au discutat anumite aspecte ce țineau de o convorbire telefonică din anul 2010 fără legătură cu cauza.

De asemenea, Blejnar a arătat că în vara anului 2012 nu avea cum să ajungă la Nisa deoarece a fost subiectul unei măsuri preventive a controlului judiciar, iar în luna iunie a anului respectiv s-ar fi aflat la Viena.

Totodată, Sorin Blejnar a negat că îl cunoaște pe Berdilă, aspect infirmat atât de declarația omului de afaceri, cât și de cea a lui Gheorghe Ștefan.

Potrivit DNA, Blejnar este suspectat că a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituției publice pe care o conducea.

„Banii respectivi urmau să-i fie remiși inculpatului în schimbul exercitării influenței sale asupra unor subalterni, pentru ca aceștia să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obținute de firma omului de afaceri. În aceste circumstanțe, în perioada noiembrie 2011 — ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin și ceilalți funcționari implicați în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme controlate de aceștia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive”, se preciza într-un comunicat al DNA.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT