Grindeanu: Prima opţiune este să rămân în PSD. Nu a existat o discuţie legată de un post de ambasador

Fostul prim-ministru Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, că nu a existat vreo discuţie cu lideri ai PSD în care să se fi pus problema ca el să pimească un post de ambasador, Grindeanu precizând că prima sa opţiune este să rămână în PSD.
Filip Stan
13 sept. 2017, 13:45
Grindeanu: Prima opţiune este să rămân în PSD. Nu a existat o discuţie legată de un post de ambasador

”Eu nu am ascuns niciodată că îmi doresc să redevin membru în partidul din care am făcut parte din 1996. Drept urmare, am făcut şi o contestaţie conform statutului. Îmi doresc să activez şi am declarat asta chiar în zilele când era moţiunea (…) Urmează să se judece acea contestaţie. Le mulţumesc încă o dată colegilor mei din Timiş – toţi cei 55 de primari Timiş, cei 16 consilieri judeţeni, cei 6 parlamentari ai PSD – care au semnat alături de mine, în susţinerea acestei contestaţii”, a declarat Sorin Grindeanu, la ieşirea de la audieri la DNA.

Grindeanu a infirmat speculaţiile din presă potrivită cărora ar urma să primească un post în diplomaţie. ”Am văzut… Un post de ambasador, am fost mutat în toate posturile. Nu a fost niciodată o ofertă la adresa mea”, a precizat Grindeanu.

Întrebat dacă l-a lăsat singur pe Victor Ponta în noul proiect politic al acestuia, Grindeanu a spus: ”Eu am spus tot timpul că prima mea opţiune e sa rămân în PSD. Am spus asta de atunci, din zilele de moţiune. Tocmai de asta am făcut această contestaţie la decizia de excludere. Victor ştia aceste lucru. Dacă PSD nu va dori să revin, mai am două opţiuni: să merg alături de altcineva sau să nu mai fac politică”, transmite Mediafax.

Premierul Mihai Tudose a declarat, pe 24 august, că a discutat cu precedesorul său Sorin Grindeanu pentru a-i oferi un post, apreciind că acesta are ”o experienţă care poate fi folosită pentru România” şi că poate fi ”un element util pentru ţară”.

Citeşte şi: Sorin Grindeanu, audiat trei ore la DNA: Am calitatea de martor UPDATE

”Am vorbit la nivel şi personal, şi politic, şi într-o echipă de partid, fiindcă totuşi Sorin Grindeanu a fost premierul României timp de şase luni de zile, cu un bagaj de informaţii şi cu o experienţă care poate fi folosită pentru România. Da, avem o discuţie cu domnia sa”, a declarat la Antena 3 premierul Mihai Tudose, întrebat dacă are discuţii cu precedesorul său Sorin Grindeanu pentru a-i oferi un post.

El a precizat că sunt discuţii ”destul de avansate”. ”Aşteptăm ca domnia sa să se întoarcă, pentru că este într-o deplasare cu familia. Sper ca la începutul lui septembrie o vom aşeza cumva. Eu cred că poate fi un element util pentru ţară”, a mai spus Tudose.

DailyBusiness
Știi care este ”vampirul” energetic din casa ta? Te usucă la factura de curent!
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Problemele de sănătate i-au stricat vacanța în Italia Andreei Marin! „Stau cu tratamentul pe noptieră!“
Fanatik.ro
Șoc uriaș pentru o elevă din Iași care luase 4,4 la română la BAC. Nota uriașă primită după contestație
Capital.ro
Înscenare pentru Călin Georgescu? Dezvăluirea care cutremură România: Făcătură
Playtech.ro
Cei care stau la curte, îndemnaţi să facă găuri în garduri până la final de vară. Le vor mulţumi specialiştilor pentru truc
DailyBusiness
Premierul Ilie Bolojan a anunțat oficial TVA mai mare pentru toți. Guvernul reduce la două cote, una ajunge la 21%
Adevarul
Artificiile statului pentru plata unor bugetari de lux: angajați cu leafă la mai multe ministere și indemnizații în multiple Consilii de Administraţie
wowbiz.ro
Scene sfâșietoare au avut loc la spital, înainte ca Mihai Leu să moară: „Când am intrat la el în rezervă...”
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Se schimbă regulile pentru cărțile de identitate. Buletinele care dispar acum
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
kanald.ro
Ce se întâmplă cu pensiile și salariile românilor în 2026. Ilie Bolojan a făcut anunțul în urmă cu puțin timp
Cancan.ro
Soția lui Mihai Leu, PRĂBUȘITĂ de durere la căpătâiul soțului ei. Imaginile care dovedesc iubirea pe care prietenii o aveau pentru sportiv
Playsport.ro
Amendă de 1.600 de lei și suspendarea permisului pentru o greșeală banală în trafic. Mare atenție la...
Capital.ro
Anunț trist despre Ion Iliescu. Nina Iliescu a suferit o pierdere imensă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
stirilekanald.ro
Andreea s-a sinucis la doar 13 ani. Unchiul ei a găsit-o cu ștreangul de gât într-o pădure lângă casă: "S-ar fi certat cu prietenul ei"
La asta nu se aștepta nimeni. Decizia lui Bolojan despre peniii
MediaFlux
Ordin la Casa de Pensii! Se schimbă calculul la vechimea în muncă
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pro sau contra consumului de pudră proteică. Specialiștii spun care sunt riscurile consumului acestui produs