Statele Unite pregătesc LOVITURI AERIENE în Siria

Preşedintele american Barack Obama se pregăteşte să autorizeze lovituri aeriene în Siria, ca parte a strategiei de luptă împotriva jihadiştilor Statului Islamic (SI), potrivit publicaţiilor americane New York Times şi Washington Post, relatează miercuri AFP, citată de Agerpres.

10 sept. 2014, 09:41
Statele Unite pregătesc LOVITURI AERIENE în Siria

New York Times, care citează un important oficial guvernamental, şi Washington Post, experţi în politică externă consultaţi de preşedintele american în această săptămână, afirmă că Barack Obama este gata să extindă în Siria campania de lovituri aeriene care i-au vizat în Irak, de peste o lună, pe combatanţii SI ce deţin controlul unor vaste teritorii în cele două ţări.

Barack Obama va face acest anunţ în cadrul unei alocuţiuni pe care o va rosti miercuri seara la Casa Albă.

Şeful statului american este hotărât să combată SI ‘în orice loc unde există obiective strategice (ale grupării)’, a explicat, pentru Washington Post, Michele Flournoy, fost secretar adjunct al apărării, unul dintre experţii consultaţi luni de preşedintele Obama.

Citeşte şi Aviaţia americană a bombardat pentru prima dată poziţiile Statului Islamic în interiorul oraşului Mosul

Statul Islamic ‘nu respectă frontierele internaţionale. Nu-i putem lăsa un refugiu. Cred că preşedintele va fi foarte clar’ în această privinţă, a mai spus ea.

Potrivit New York Times, preşedintele intenţionează să iniţieze ‘o campanie pe termen lung, mult mai complexă decât loviturile ţintite împotriva Al-Qaida în Yemen, Pakistan sau în altă parte’.