Statele Unite trimit rachete asupra Siriei. Niciun avion nu mai zboară deasupra ţării

Niciun avion nu mai zboară deasupra Siriei, după ce Statele Unite au avertizat că vor trimite rachetele în direcția țării aflate sub controlul lui Bashar Al Assad, în timp ce SUA, Marea Britanie şi Franţa continuă pregătirile pentru acţiuni militare având ca scop sancţionarea regimului lui Assad, despre care cele trei puteri spun că este responsabil pentru cel mai recent atac chimic asupra suburbiei Douma din Siria, care s-a soldat cu peste 45 de morţi.

12 apr. 2018, 13:32
Statele Unite trimit rachete asupra Siriei. Niciun avion nu mai zboară deasupra ţării

Toate avioanele civile care aveau zboruri peste Siria au primit ordine să redirecționeze planurile de zbor în următoarele 48 de ore, întrucât un atac asupra Siriei este iminent.

Pe de altă parte, ambasadorul Rusiei în Liban, Alexander Zasypkin, a declarat că orice rachetă lansată de SUA către Siria va fi doborâtă, iar bazele de lansare vor fi atacate, potrivit digi24.ro.

SUA susţin că „toate opţiunile sunt pe masă” ca răspuns la atacul cu arme chimice din Siria, în timp ce liderii ţărilor din vest încă deliberează privind un eventual răspuns militar, informeazpă BBC.

Submarinele britanice au primit ordin să se apropie de Siria la o distanţă care să permită lansarea de rachete asupra acestei ţări, iar atacul ar putea începe joi noaptea, afirmă miercuri cotidianul Daily Telegraph, citat de Reuters.