STUDIU: Cât de eficientă este aspirina împotriva cancerului

Cel mai amplu studiu clinic menit să testeze eficacitatea aspirinei în stoparea sau întârzierea recidivei cancerului a fost lansat joi în Marea Britanie, informează agenția France Presse.
Iulian Tudor
23 oct. 2015, 07:50
STUDIU: Cât de eficientă este aspirina împotriva cancerului

Acest studiu, intitulat „Adaugă Aspirină — faza a III-a”, este planificat să dureze 12 ani și implică 11.000 de persoane care primesc sau au primit tratament pentru cancerul de sân, esofag, intestin, prostată sau de stomac, a menționat într-un comunicat institutul britanic de cercetare a cancerului, potrivit Agerpres.

Pentru efectuarea acestui studiu, circa 9.000 de pacienți vor fi recrutați în Marea Britanie și 2.000 în India, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al institutului.

Citeşte şi Numărul cazurilor de cancer este în creştere în România

Participanții vor fi împărțiți în trei grupuri: unul va primi timp de cinci ani 300 mg de aspirină pe zi, altul, 100 mg, iar cel de al treilea va fi un grup placebo sau echivalent. Pacienții vor fi urmăriți apoi, din punct de vedere medical, încă cinci ani.

Acest studiu poate „schimba jocul”, a declarat dr. Fiona Reddington, de la institutul pentru cercetare în domeniul cancerului. „Efectele potențiale ale aspirinei asupra cancerului sunt fascinante și sperăm că acest test ne va da un răspuns clar” privind eficacitatea acestuia în ceea ce privește prevenirea, a adăugat ea.

Unul dintre cele mai comune și mai ieftine medicamente pe plan mondial — aspirina — poate ajuta la prevenirea evenimentelor cardiovasculare iar studii anterioare au arătat beneficiile sale în prevenirea unor forme de cancer.

„Această lucrare vizează oferirea unui răspuns o dată pentru totdeauna”, a spus profesorul Ruth Langley, un responsabil al unității de cercetare de la University College din Londra (UCL).

„Dacă descoperim că aspirina poate opri recidiva acestor tipuri de cancer, aceasta ar putea să schimbe tratamentele viitoare și oferi un mijloc simplu și mai ieftin de luptă împotriva bolii”, a adăugat sursa citată de AFP.

Citeşte şi O echipă de savanţi danezi ar fi descoperit din greşeală leacul pentru cancer

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ciclonul Barbara nu i-a speriat pe tricolori! Imagini de senzație de la antrenament. Mircea Lucescu, indicații pe cod roșu. Video
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
„Frățiorul meu cel mai bun” Andrei a murit înainte să împlinească 22 de ani. Era pasionat de mașini și își făcea planuri de viitor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Avertisment pentru români. Anii care NU se iau în calcul la pensie
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar