Tarte cu brânză şi cireşe – reţetă pentru vremea secerişului

Odinioară, înainte de a se apuca de seceriș, gospodarii curățau toate acareturile din curte, inclusiv podurile, pentru că acolo se aflau nu numai uneltele agricole necesare, cât mai ales pentru că în hambare va fi depozitat grâul.
Alina Costache
10 iul. 2018, 08:38
Tarte cu brânză şi cireşe - reţetă pentru vremea secerişului
Acest ritual vechi de când lumea asigura spor, bucate multe și destulă pâine pentru a îndestula întreaga familie. Întotdeauna la sfârșitul secerișului se lăsau câteva spice încărcate de boabe aurii pentru fi oferite drept ofrandă lui Dumnezeu.

Nu trebuie uitat că în credința populară grâul este sfânt și este mare păcat să-l risipești sau să-l vorbești de rău. Întotdeauna, din spicele de grâu se vor face nu doar cununi pentru fetele îmbrăcate în straie albe ce vor colinda prin sat, într-o procesiune a cărei rădăcini se întind în negura timpului, ci și cruci simple, sau duble. Important este ca „plămădirea” lor să fie însoțită de o adevărată petrecere populară cu mese întinse, cântece și dansuri. Această cruce era păstrată până la următorul seceriș ca un semn al protecției divine și al bunăstării.

În holde, intră de-acum secerătorile… dar la moară se duc încă, la măcinat, saci cu grâu din anul trecut. Cu făina asta și cu ultimele cireșe ale verii, pornim și noi să facem Tarte cu brânză și cireșe.

Pentru aluat avem nevoie de 500 g făină, un ou, 100 ml lapte călduț, un pătrățel de drojdie, 4 linguri de zahăr, 4 linguri de ulei, un praf de sare și mirodenii, facultativ, se pot adăuga 4 lingurițe de cacao; iar pentru umplutură: 300 g brânză dulce, un ou, 4 linguri de zahăr, 50 g miez de nucă, 50 g alune, 200 g cireșe, 20 g stafide, unt.

……………

Citește mai departe cum se pregătește TARTA CU BRÂNZĂ ȘI CIREȘE

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
El este jucătorul care poate să schimbe naționala: „Acum îşi va da doctoratul!”
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
UPDATE Şcolile din Capitală vor fi închise pe 8 octombrie, din cauza ciclonului. În ce alte județe s-a anunțat suspendarea cursurilor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Armata Română cheamă românii la mobilizare! Cine sunt primii solicitați
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar