TELENOVELA s-a terminat: Divorţul a fost oficializat, după ce l-a prins că o înşela de opt ani cu soţia fratelui său!

S-a pronunţat divorţul! Ryan Giggs s-a despărţit oficial de soţia sa, Stacey, după 10 ani, după scandalul imens de infidelitate.

15 aug. 2017, 08:47

Ryan Giggs şi soţia sa, Stacey, s-au despărţit oficial după 10 ani de mariaj, după ce un tribunal din Londra le-a acordat astăzi divorţul, anunţă presa din Marea Britanie.

Nu au fost însă stabilite condiţiile despărţirii – mai exact cum se va împărţi averea celor doi, iar fostul mare fotbalist al lui Manchester United risca să piardă jumătate din averea cifrată la aproximativ 40 de milioane de euro.

Iniţial, discuţiile vor fi purtate de avocaţii celor doi, iar dacă nu se va ajunge la un acord, decizia finală va fi luată tot de un judecător.

În documentul făcut public astăzi se arată că „judecătorul a concluzionat că pârâtul (Ryan Giggs) s-a purtat într-un asemenea mod încât solicitantul (Stacey Cooke) nu mai putea trăi alături de el în mod rezonabil”

Relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său!

În vârstă acum de 43 de ani, Ryan Giggs a fost implicat în trecut în mai multe relaţii extraconjugale. Printre femeile cu care şi-a înşelat soţia s-au numărat fotomodelul galez Imogen Thomas (foto jos), dar şi soţia fratelui său, Natasha Lever, cu care a avut o relaţie secretă timp de opt ani (!). Stacey Giggs a trecut peste aceste episoade, însă a intentat divorţ când a aflat că soţul ei a călcat din nou strâmb în urmă cu un an.