Tinerii social-democrați vor avea câte doi candidați pe listele PSD la locale

Tinerii social-democrați vor avea la alegerile locale câte doi candidați pe listele PSD la comune, orașe și municipii.
Filip Stan
21 feb. 2016, 15:57
Tinerii social-democrați vor avea câte doi candidați pe listele PSD la locale

„Situația arată promițător. Astăzi, odată ce am centralizat acele candidaturi pentru alegerilor locale din luna iunie, pot să vă spun că vom avea cel puțin câte doi tineri pe listele pe care PSD le va depune la comune, orașe și municipii. Acești tineri vor fi vectorii generației noastre în perioada următoare”, a spus președintele TSD, Gabriel Petrea, potrivit unui comunicat de presă.

În acest sfârșit de săptămână, la Vișeu de Sus, a avut loc ședința Comitetului Executiv Național al Tineretului Social-Democrat, la care au participat peste 300 de tineri. În cadrul întâlnirii, s-a luat în discuție situația fiecărei organizații TSD din țară și au fost centralizate candidaturile pentru alegerile locale din 5 iunie.

Citește și: Alegerile locale vor avea loc pe 5 iunie

Potrivit acestuia, toți tinerii social-democrați care se vor afla pe listele pentru alegerile locale din 5 iunie vor trece printr-un proces de formare și informare, care va cuprinde o serie de traininguri despre statutul alesului local și despre administrația publică din România.

După ședința Comitetului Executiv, s-a desfășurat și întâlnirea reprezentanților Ligii Tinerilor Întreprinzători Social-Democrați.

Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, a declarat că această primă întâlnire a tinerilor din întreaga țară, în Vișeu de Sus, arată forța pe care o reprezintă, în acest moment, organizația de tineret a social-democraților maramureșeni și determinarea cu care se implică în viața politică.

DailyBusiness
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist a ținut concertul de adio la începutul lunii iulie
Spynews
Ilona Brezoianu și soțul ei sărbătoresc un an de când au devenit soț și soție. Ce a transmis jurata de la Te cunosc de undeva: "Abia aștept..." | FOTO
Bzi.ro
Felix Baumgartner nu va avea o înmormântare grandioasă! Tulburător ce este scris pe sicriul său
Fanatik.ro
Shkendija – FCSB. Zeci de mii de români au fentat VOYO! Pro TV, acțiuni în forță pe Youtube și Facebook împotriva streamurilor ilegale
Capital.ro
Schimbare pentru cine face plăți cu cardul. Lege în România. Cum se efectuează transferurile de bani
Playtech.ro
Bulion la rece, fără fierbere. Rețeta secretă care păstrează toate vitaminele roșiilor
DailyBusiness
Nicușor Dan, reacție după ce 60% dintre români spun că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun. „Mă îngrijorează profund”
Adevarul
Pierderi uriașe în sectorul de stat: 266 de companii aduc un minus de 2,5 miliarde lei. Printre ele, Unifarm, Termoenergetica și Metrorex
wowbiz.ro
FOTO | Moment sfâșietor în primul episod din Insula Iubirii: Teodora Marcu, omagiată după moartea cumplită trăită sub privirile fiicei ei. Avem imaginea | EXCLUSIV
Spynews
A murit „prințul adormit” al Arabiei Saudite! A fost în comă timp de 20 de ani, în urma unui accident de mașină, în Londra
Spynews
Pepe își sărbătorește ziua de naștere! Cum l-au surprins copiii! Artistului nu i-a venit să creadă | VIDEO
Evz.ro
Revine metoda de înșelăciune cu moștenirea, dar pe instagram. Atenție în ce grupuri vă lăsați atrași
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
„Indecento!”. Imaginile cu Georgina Rodriguez la biserică au declanşat un tsunami de comentarii negative
kanald.ro
BREAKING NEWS Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani
Cancan.ro
După chinul de la petrecerea cu șeicii din Dubai, Maria a rămas în scaun cu rotile 😢 S-a mutat definitiv în Norvegia
Playsport.ro
Mai valoroasă decât aurul sau platina, această piatră rară costa de 10.000 de ori mai mult și se găsește doar într-o singură țară
Capital.ro
Veste tristă despre Bruce Willis! Familia legendarului actor a făcut anunțul: Nu mai poate..
StirileBZI
Românii, avertizați să se pregătească! Iarna vine cu vești proaste: TVA-ul mai mare poate duce la scumpiri în termoficare
Prosport.ro
Românca i-a zăpăcit pe milioane de fani britanici, iar la final a devenit virală
stirilekanald.ro
VIDEO Tânăr de 23 de ani din Găești, ucis după o răfuială ca-n Vestul Sălbatic: "A tras până a descărcat pistolul"
Mihai Voropchievici, horoscop rune pana pe 30 iulie 2025. Scorpionii lau noroc, Leii primesc daruri, Sagetatorii au parte de schimbari majore
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare pentru anumiți români! Guvernul anunță măsuri pentru acești pensionari
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Țara unde depresia se tratează pe stadion: Medicii „prescriu” mai mult fotbal