Toader: Prelungirea mandatului lui Horodniceanu nu înseamnă blocarea procedurii de numire a unui alt procuror şef

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat vineri că delegarea lui Daniel Horodniceanu în funcţia de procuror şef al DIICOT pentru încă şase luni nu înseamnă blocarea procedurii de numire a unui alt procuror şef, arătând că trebuie asigurată funcţionarea instituţiei.
Iulian Tudor
18 mai 2018, 10:37
Toader: Prelungirea mandatului lui Horodniceanu nu înseamnă blocarea procedurii de numire a unui alt procuror şef

„Există un principiu care spune că mecanismele statului trebuie să funcţioneze. Nu poţi să laşi o autoritate fără conducere, fără decizie, trebuie să asiguri funcţionarea şi atunci propunerea de revocare este una, a venit de la ministru, prin procedura pe care o ştiţi, CSM-ul am înţeles, Secţia de procurori, că va da un aviz, indiferent care va fi el, consultativ, după care eu voi trimite către preşedinte. Dar nevoia de asigurare a continuităţii este indiscutabilă. Sigur că procurorul general a luat măsura aceasta de asigurare a continuităţii actului de conducere, evident că putea să numească pe altcineva, dar a dat prelungire chiar înainte ca ministrul să fi solicitat revocarea”, a explicat Toader într-o conferinţă de presă la Târgu-Jiu.

El a afirmat că dacă preşedintele va admite nominalizarea sa, atunci va înceta interimatul lui Daniel Horodniceanu.

„Aţi scris dumneavoastră în presă, nu ştiu cine, că ministrul mai are de aşteptat şase luni. Vreau să vă spun că prelungirea actului de conducere nu înseamnă blocarea procedurii de numire a unui alt procuror şef. Prin urmare, procedura pe care am demarat-o se duce spre preşedintele Republicii, timp în care se asigură conducerea DIICOT. Dacă preşedintele admite nominalizarea, desemnarea pe care am făcut-o la conducerea DIICOT pe 7 iunie, deşi sigur nu poate să dea un răspuns pe 7, atunci încetează prelungirea actului de conducere pentru Horodniceanu”, a spus Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a participat la întrevederea anuală a preşedinţilor de tribunale din toată ţara de la Târgu-Jiu.

Procurorul general Augustin Lazăr a dispus delegarea lui Daniel Horodniceanu în funcţia de procuror şef al DIICOT pentru încă şase luni, în condiţiile în care mandatul acestuia expiră pe 19 mai, potrivit unui anunţ postat joi pe site-ul Ministerului Public.

Conform sursei citate, delegarea lui Horodniceanu începe din data de 19 mai şi încetează pe 19 noiembrie.

Pentru şefia DIICOT s-au înscris în cursă doar doi candidaţi – Daniel Horodniceanu, actualul procuror şef al instituţiei, şi Felix Bănilă, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, care au susţinut interviurile la sfârşitul săptămânii trecute.

Luni, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a transmis către CSM propunerea de numire a lui Felix Bănilă în funcţia de procuror şef al DIICOT.

Conform reglementărilor legale în vigoare, procurorul şef al DIICOT este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM. Numirea se face pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Aryna Sabalenka a scris un mesaj din cinci cuvinte după ce a ajuns în China. Ce a spus numărul 1 mondial
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Traseul complet al ciclonului Barbara: „Se mișcă rapid, dar intensitatea e neobișnuită”, avertizează ANM
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
UPDATE Şcolile din Capitală vor fi închise pe 8 octombrie, din cauza ciclonului. În ce alte județe s-a anunțat suspendarea cursurilor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Decizia regretată de Dorinel Munteanu ”din prima zi”: ”Eram bulversat!”
MediaFlux
Alertă meteo de ultimă oră! Vremea face ravagii
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar