Topul celor mai bune oraşe unde să locuieşti. Pe primul loc se află o metropolă apropiată de România

Viena detronează Melbourne şi devine cel mai bun oraş din lume în care să locuieşti.
Filip Stan
14 aug. 2018, 04:03
Topul celor mai bune oraşe unde să locuieşti. Pe primul loc se află o metropolă apropiată de România

Melbourne a fost detronat de pe poziţia sa de oraşul cel mai ”locuibil” din lume după şapte ani consecutivi, pierzând coroana în favoarea capitalei Austriei, Viena, relatează DPA şi Reuters.

Raportul întocmit de The Economist’s Intelligence Unit clasifică 140 de oraşe din toată lumea în baza unor criterii precum stabilitatea, cultura, mediul educaţia şi infrastructura.

Restul poziţiile din top zece sunt împărţite între Australia (Sydney pe locul al 5-lea şi Adelaide pe al 10-lea), Japonia (Osaka pe locul al 3-lea şi Tokyo pe locul al 6-lea), Canada (Calgary pe locul al 4-lea, Vancouver pe locul al 6-lea şi Toronto pe al 7-lea) şi Danemarca (Copenhaga pe locul al 9-lea).

Viena şi Melbourne au fost separate de doar 0,7 puncte procentuale, capitala Austriei ameliorându-şi suficient stabilitatea pentru a urca pe primul loc al topului, potrivit raportului citat.

Documentul conţine o notă specială că Osaka şi-a îmbunătăţi transportul public şi că a înregistrat o scădere consistentă în rata criminalităţii, ceea ce a dus la obţinerea de scoruri mai mari în materie de infrastructură şi stabilitate şi la clasarea sa cu doar 0,7 puncte procentuale în spatele Melbourne.

Patru oraşe – Hamburg din Germania, Helsinki din Finlanda, Perth din Australia şi Auckland din Noua Zeelandă – au ieşit în acest an din top zece, dar nu din cauza deteriorării condiţiilor de trai, ci datorită ameliorărilor produse în oraşele concurente.

Stabilitatea relativă prelungită în vestul Europei le-a permis mai multor oraşe să-şi îmbunătăţească ratingul privind ameninţarea teroristă faţă de anii anteriori, cu excepţia capitalei Poloniei, Varşovia.

Între timp, printre cele mai puţin indicate oraşe în care să locuieşti din lume se află Damasc (Siria), Dacca (Bangladesh), Lagos (Nigeria), Karachi (Pakistan) şi Port Moresby (Papua Noua Guinee), conflictele fiind responsabile pentru multe dintre ratingurile scăzute obţinute. Sondajul nu include mai multe dintre cele mai periculoase capitale ale lumii, precum Bagdad şi Kabul.

„Deşi în ultimii ani oraşele din Europa au fost afectate de extinderea unei ameninţări percepute a terorismului în regiune, care a provocat măsuri sporite de securitate, în ultimul an s-a putut vedea o revenire la normalitate”, se precizează într-un comunicat al EIU publicat marţi.

Viena, care era odată capitala unui imperiu mai mare decât mica republică alpină, nu a ajuns încă la populaţia de dinainte de Primul Război Mondial, de 2,1 milioane de locuitori. Viena are multe spaţii verzi, plaje populare şi podgorii, iar transportul public este ieftin şi eficient.

Pe lângă perspectiva generală de securitate îmbunătăţită pentru vestul Europei, Viena a beneficiat şi de rata sa scăzută de criminalitate, a declarat editorul studiului, Roxana Slavcheva.

„Una dintre subcategoriile la care Viena se descurcă foarte bine este incidenţa micii infracţionalităţi… S-a dovedit a fi unul dintre cele mai sigure oraşe din Europa”, a spus ea.

DailyBusiness
Victor Ponta, mesaj dur pentru Oana Țoiu după anunțul retragerii trupelor americane din România: ”Când vezi o funcție în față, te-ai răzgândit, sunt buni Trump și Vance”
Spynews
Miresele anului 2025 din showbizul românesc, același model de rochie! Ioana Coman, nora lui Costel Biju și Claudia Puican, apariții trase la indigo
Fanatik.ro
“Ce vreți, mă? Titlu? Pofta-n cui!”. Gigi Becali râde de olteni după scandalul fani – Rădoi – jucători după 0-0 cu Metaloglobus
Capital.ro
Călin Georgescu, anunț de ultimă oră la Tribunalul București: Eu sunt pregătit, și poporul român e pregătit!
Playtech.ro
Ce acte trebuie pentru partajul casei și cum se stabilește cota fiecărui soț
Adevarul
Marius Lulea prevestește finalul Guvernului Bolojan în ianuarie: „Va fi aruncat la coșul de gunoi. PSD va depune moțiune”
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Anuntul momentului! Ce trebuie să știe toți românii
iamsport.ro
Ion Țiriac, donație substanțială pentru românii năpăstuiți de soartă! Ce sumă de bani pune la dispoziție miliardarul pentru victimele inundațiilor care au făcut prăpăd în țară
MediaFlux
Anunț oficial de la Guvern! S-a stabilit soarta salariului minim pe economie
stirilekanald.ro
VIDEO Ștefania Szabo, doctorița care a murit în camera de gardă, înmormântată în uniforma medicală. Obiectul care va fi pus în sicriul directorului medical al Spitalului din Buzău
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai