Tragedie la Bagdad: Copii născuţi prematur, arşi de vii într-o maternitate

Cel puţin 11 copii născuţi prematur au murit arşi de vii într-un incendiu izbucnit într-o maternitate din Bagdad.

10 aug. 2016, 09:12
Tragedie la Bagdad: Copii născuţi prematur, arşi de vii într-o maternitate

Cel puţin 11 copii născuţi prematur au murit miercuri dimineaţa, într-un incendiu care a izbucnit într-o maternitate din capitala irakiană Bagdad, cauzat probabil de o defecţiune electrică, a anunţat Ministerul Sănătăţii din această ţară, informează Reuters, citată de Agerpres.

Douăzeci şi nouă de femei şi şapte copii au fost salvaţi din maternitatea Yarmouk şi transferaţi la un alt spital, a mai anunţat ministerul.