Tragedie pe Valea Cernei. Doi topografi, găsiţi morţi într-o grotă cu izvoare termale

O tragedie s-a produs pe Valea Cernei. Doi topografi au fost găsiţi fără viaţă într-o grotă cu aburi după ce au intrat să facă măsurători. Nu este primul deces petrecut acolo, iar locul este frecventat de foarte mulţi turişti care intră fără să conştientizeze la ce pericol se expun.
Iulian Tudor
20 ian. 2017, 10:23
Tragedie pe Valea Cernei. Doi topografi, găsiţi morţi într-o grotă cu izvoare termale

Grota din apropierea bazinelor termale de lângă Hotelul Roman din staţiunea Băile Herculane a făcut noi victime. În urma unui apel primit prin numărul de urgenţă 112, s-a semnalat prezenţa a două cadavre. La faţa locului s-au deplasat imediat lucrătorii Poliţiei Băile Herculane, pompierii militari şi civili din oraşul de pe Valea Cernei, jandarmii din localitate şi medicii de la Camera de Urgenţă, iar pompierii au scos din grotă cadavrele a două persoane, scrie radioresita.ro.

Primele cercetări arată că victimele sunt doi topografi care efectuau măsurători ale apelor termale de la izvorul situat la capătul grotei.

Se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment nedorit, încadrat în categoria accidentelor de muncă.

Citeşte şi Mai multe persoane au murit în ultimele 24 de ore. Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi de echipajele Ambulanţei Bucureşti

DailyBusiness
Cum să ții praful departe vara. Metoda care va menține casa curată și aerisită
Spynews
Cristina Scarlevschi, în lacrimi, la mormântul fiului. Imaginile dureroase făcute publice de ispita de la Insula iubirii: „Gândul la Alex vine cu...” | GALERIE FOTO
Bzi.ro
Medicul care a încercat să-l salveze pe Felix Baumgartner rupe tăcerea. „S-a prăbușit ca o rachetă”
Fanatik.ro
Domnitorul român de care puțini își mai aduc aminte. A fost numit de turci să conducă Moldova, era nepotul lui Ștefan cel Mare, a sfârșit ucis în somn de boierii nemulțumiți
Capital.ro
Condusul interzis pentru șoferii pensionari. Se va face voluntar. Statul îi trimite la autobuz
Playtech.ro
Cum păstrezi pepenele tăiat proaspăt mai mult timp. Trucul care îl menține zemos aproape o săptămână
Adevarul
„Se servește într-o pâine ridicolă”. Reacția unui turist britanic în România, după ce a mâncat ciorbă de fasole în pâine
wowbiz.ro
Imagini exclusive cu Jennifer Lopez în România: Diva a avut parte de un incident la intrarea în hotel! Cum a fost surprinsă artista
Evz.ro
Orașul invizibil, desprins parcă de pe altă planetă. Oamenii trăiesc sub pământ
Prosport.ro
Cristina Roventa, la plajă! Imagini exclusive cu soția lui Alexandru Maxim la piscină
kanald.ro
Încă un adolescent găsit mort în apele Mureșului! Este al doilea copil înecat în mai puțin de 24 de ore
Cancan.ro
Gestul fiului lui Nicușor Dan i-a uimit pe austrieci. Ce le-a spus jurnaliștilor
Capital.ro
Război Rusia-NATO în 2027. Avertismentul Poloniei a trezit Europa: Rusia va fi pregătită!
StirileBZI
România introduce taxarea digitală pe șosele! Contează cât poluezi și cât conduci
stirilekanald.ro
VIDEO Imagini fabuloase cu Jennifer Lopez la București: Cântăreața, blocată în ușile rotative la hotel
Românii peste 45 de ani care nu lucrează vor primi un ajutor de la stat pentru a ieși la pensie