Trei tineri au murit carbonizaţi după ce au intrat cu maşina într-un TIR

Publicat: Duminică, 21 Octombrie 2018 10:38 // Actualizat: Duminică, 21 Octombrie 2018 10:38 // Sursa: romaniatv.net

Trei tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 23 de ani au murit în judeţul Bihor, după ce maşina în care se aflau s-a lovit de un TIR, iar apoi ambele autovehicule au luat foc. Cei trei nu au putut ieşi din autoturism, fiind găsiţi carbonizaţi de pompierii chemaţi să stingă focul.

Foto: bihon.ro

Accidentul a avut loc pe DN1, în localitatea Gheghie din Bihor, potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, scrie News.ro. Un tânăr de 20 de ani din Bihor conducea un autoturism BMW, iar la un moment dat într-o curbă nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un TIR, condus regulamentar de un bărbat de 40 de ani din judeţul Vâlcea. În urma impactului, atât autoturismul BMW, cât şi cabina TIR-ului au luat foc. În autoturism se mai aflau încă un tânăr de 20 ani şi altul de 23 de ani.

Cei trei ocupanţi ai autoturismului nu au putut ieşi din maşina cuprinsă de flăcări. Pompierii deplasaţi la faţa locului i-au găsit carbonizaţi pe cei trei tineri, maşina fiind distrusă în proporţie de 90 la sută. De asemenea, şoferul TIR-ului a reuşit să scape cu viaţă, după ce a ieşit din cabina cuprinsă de flăcări.

Şoferul BMW-ului, de 20 de ani, din Văduve Crisului, avea permis de conducere de aun an. In seara accidentului venea de la Cluj la Oradea, cu doi prieteni din Borod: unul de 23 de ani din Serani, care statea în fata dreapta și celălalt, de 20 de ani, din Cereale, se afla pe bancheta din spate.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru a lămuri toate aspectele care au dus la producerea accidentului.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
accident bihor accident DN1 masina in flacari victime accident rutier
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6639
RON
19 Nov
noapte 0 °
zi 3 °
Ultimele joburi adaugate
24 H