Trupa Black Sabbath a susţinut ultimul concert, după o carieră de aproape 50 de ani VIDEO

Trupa britanică de rock Black Sabbath a susținut, sâmbătă seară, ultimul concert din istoria sa, în Birmingham, orașul în care s-a născut, în urmă cu aproape o jumătate de secol.
Ionela Marcu
05 feb. 2017, 14:55
Trupa Black Sabbath a susţinut ultimul concert, după o carieră de aproape 50 de ani VIDEO

Cel din urmă show live al legendarei formații Black Sabbath, despre care se poate spune că a inventat genul heavy metal, a inclus piesele reprezentative ale grupului și totodată cele mai îndrăgite de public, la evenimentul memorabil participând fani din toate colțurile lumii, după cum arată BBC, preluat de Agerpres.

Solistul Ozzy Osbourne și chitaristul Tony Iommi, ambii în vârstă de 68 de ani, și basistul Geezer Butler, de 67 de ani, trei dintre membrii fondatori, au interpretat la Birmingham, în cadrul ultimului concert din turneul de adio, cincisprezece piese și combinații de melodii, setul fiind încheiat cu hitul de necontestat „Paranoid”, transmis live pe pagina de Facebook a trupei.

Setlistul a fost: „Black Sabbath”, „Fairies Wear Boots”, „Under The Sun / Every Day Comes And Goes”, „After Forever”, „Into The Void”, „Snowblind”, „War Pigs”, „N.I.B.”, „Hand Of Doom”, „Supernaut / Sabbath Bloody Sabbath / Megalomania”, „Rat Salad”, „Iron Man”, „Dirty Women”, „Children Of The Grave”, „Paranoid”, conform Blabbermouth.

La finalul show-ului, veteranii Black Sabbath au salutat și s-au înclinat pentru ultima oară în fața mulțimii aflată în extaz, acompaniați de artificii. „Mulțumesc, noapte bună! Mulțumesc foarte mult!”, a încheiat Ozzy povestea Black Sabbath.

Solistul a declarat pentru BBC înaintea concertului că simte „un vârtej de emoții”. „Îmi amintesc de primul concert din barul Crown din Birmingham când îmi spuneam: O să fie bine câțiva ani — bem câteva beri și cântăm. Dar a fost începutul celei mai incredibile aventuri pe care și-o poate imagina cineva. Am avut cea mai frumoasă viață datorită ei”, a mărturisit Ozzy.

Acesta a ținut să precizeze că turneul de adio a fost cu adevărat ultimul din istoria trupei. „Cu siguranță, gata. S-a terminat”, a subliniat solistul care s-a afirmat de-a lungul anilor și printr-o carieră solo.

Întrebat ce va face după Black Sabbath, chitaristul Tony Iommi a declarat că ceea ce va urma i se va părea „ciudat” deoarece „trupa a fost întotdeauna viața mea, din prima zi, și totul a fost făcut în funcție de ea — căsătoriile și restul”, a spus el înainte de concertul final, conform Blabbermouth.

Turneul mondial „The End Tour” a debutat în America în luna ianuarie 2016 și a inclus reprezentații în 81 de orașe.

Black Sabbath a fost înființată în 1968 de Ozzy, Iommi, Butler și toboșarul Bill Ward. În 1977 Ozzy a fost înlocuit de regretatul vocalist Ronnie James Dio. Formația a revenit în varianta originală în 1997, iar ultimul album de studio poartă numele „13” (2013).

Toboșarul Bill Ward nu a putut participa la turneul final al trupei, locul său fiind luat de bateristul Tommy Clufetos.

La „The End Tour” a participat, alături de veteranii heavy metal, și clăparul Adam Wakeman.

Formația are la activ 19 albume de studio și a vândut peste 70 de milioane de discuri în toată lumea.

DailyBusiness
Cum să ții praful departe vara. Metoda care va menține casa curată și aerisită
Spynews
Cristina Scarlevschi, în lacrimi, la mormântul fiului. Imaginile dureroase făcute publice de ispita de la Insula iubirii: „Gândul la Alex vine cu...” | GALERIE FOTO
Bzi.ro
Medicul care a încercat să-l salveze pe Felix Baumgartner rupe tăcerea. „S-a prăbușit ca o rachetă”
Fanatik.ro
Domnitorul român de care puțini își mai aduc aminte. A fost numit de turci să conducă Moldova, era nepotul lui Ștefan cel Mare, a sfârșit ucis în somn de boierii nemulțumiți
Capital.ro
Condusul interzis pentru șoferii pensionari. Se va face voluntar. Statul îi trimite la autobuz
Playtech.ro
Cum păstrezi pepenele tăiat proaspăt mai mult timp. Trucul care îl menține zemos aproape o săptămână
Adevarul
„Se servește într-o pâine ridicolă”. Reacția unui turist britanic în România, după ce a mâncat ciorbă de fasole în pâine
wowbiz.ro
Imagini exclusive cu Jennifer Lopez în România: Diva a avut parte de un incident la intrarea în hotel! Cum a fost surprinsă artista
Evz.ro
Orașul invizibil, desprins parcă de pe altă planetă. Oamenii trăiesc sub pământ
Prosport.ro
Cristina Roventa, la plajă! Imagini exclusive cu soția lui Alexandru Maxim la piscină
kanald.ro
Încă un adolescent găsit mort în apele Mureșului! Este al doilea copil înecat în mai puțin de 24 de ore
Cancan.ro
Gestul fiului lui Nicușor Dan i-a uimit pe austrieci. Ce le-a spus jurnaliștilor
Capital.ro
Război Rusia-NATO în 2027. Avertismentul Poloniei a trezit Europa: Rusia va fi pregătită!
StirileBZI
România introduce taxarea digitală pe șosele! Contează cât poluezi și cât conduci
stirilekanald.ro
VIDEO Imagini fabuloase cu Jennifer Lopez la București: Cântăreața, blocată în ușile rotative la hotel
Avertizare hidrologică: Pericol de inundații în mai multe județe din țară