Tudorel Toader: Trebuie privită cu prudență decizia lui Puiu Popoviciu de a se preda autorităților londoneze

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat joi că trebuie privit cu prudență actul omului de afaceri Puiu Popoviciu de a se preda autorităților londoneze, pentru că, dacă scopul ar fi fost acela de a se preda autorităților române, acesta ar fi putut să meargă la ambasadă.

RomaniaTV.net
17 aug. 2017, 08:01
Tudorel Toader: Trebuie privită cu prudență decizia lui Puiu Popoviciu de a se preda autorităților londoneze

Imediat după momentul în care Puiu Popoviciu s-a predat autorităților judiciare londoneze am avut mai multe intervenții telefonice și spuneam să privim cu prudență actul lui Puiu Popoviciu de a se pune la dispoziția autorităților judiciare londoneze și să vedem care este scopul acelui fapt. Pentru că, dacă scopul ar fi fost acela de a fi predat autorităților judiciare române, sigur, putea să urce în avion să vină acasă, sigur, putea să meargă la ambasadă să spună: mă pun la dispoziția autorităților judiciare, intru sub puterea mandatului de arestare. De aceea spuneam atunci (…) să privim cu prudență, să vedem care este motivul, mobilul ce i-a determinat la această predare. Acum am văzut care este scopul, de a rămâne sub protecția autorităților judiciare engleze„, a declarat Tudorel Toader la Ministerul Justiției.

El a precizat că la Ministerul Justiției a transmis deja autorităților engleze mandatul de arestare emis de Curtea de Apel București.

(…) Anglia este țară membră a UE, avem decizia cadru, avem Legea 302 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și aici devin incidente prevederile referitoare la punerea în executarea a mandatului european de arestare. La Ministerul Justiției am primit informarea de la Curtea de Apel emitentă a mandatului, mandatul a fost transmis autorităților judiciare din Anglia de către autoritatea emitentă, Curtea de Apel, ceea ce înseamnă că este vorba despre o punere în executare a unui mandat de arestare. Autoritățile judiciare engleze vor verifica mandatul de arestare și vor decide în consecință. Ceea ce înseamnă la momentul la care vorbim autoritățile judiciare londoneze sunt sesizate cu punerea în executare a mandatului european de arestare„, a menționat Toader.

Pe 3 august, omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la 7 ani închisoare în dosarul „Băneasa”. Instanța supremă a admis în parte apelul lui Popoviciu și i-a scăzut pedeapsa de la 9 ani, cât primise la Curtea de Apel București, la 7 ani închisoare.

Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost reținut luni de către London Motropolitan Police, informează IGPR. Schimbul de date și informații a avut loc prin CCPI — Biroul SIRENE. Potrivit sursei citate, în prezent se derulează procedura legală în astfel de situații.