Un bărbat depistat cu GRIPĂ PORCINĂ a murit la Botoşani

Cadrele medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoşani confirmă că bărbatul de 54 de ani, care a decedat, marţi, în timp ce era transferat către o clinică din Iaşi, avea virusul grupei porcine.

01 apr. 2016, 16:35
Un bărbat depistat cu GRIPĂ PORCINĂ a murit la Botoşani

Purtătorul de cuvânt al spitalului, Ştefan Bercea, susţine că rezultatele testelor de laborator au confirmat că pacientul contactase gripa porcină.

„În cursul zilei de vineri am primit rezultatul şi într-adevăr este gripă porcină”, a afirmat Bercea. Acesta susţine că în spital au fost luate toate măsurile de dezinfecţie care se impun într-o astfel de situaţie.

„Tot personalul a respectat măsurile de profilaxie şi de protecţie împotriva infecţiilor respiratorii. S-a purtat echipament de protecţie, s-au purtat măşti şi nu ar trebui să apară probleme”, a adăugat Ştefan Bercea.