Un birou de stare civilă va fi deschis la maternitate. Fiecare copil va fi înregistrat şi trecut pe listele medicilor

Un birou de stare civilă va fi deschis la Maternitatea Braşov pentru ca toţi copiii rromi născuţi aici să fie înregistraţi automat şi trecuţi pe listele medicilor de familie, în aşa fel încât să beneficieze de vaccinarea obligatorie.
Alina Costache
19 iul. 2017, 13:34
Un birou de stare civilă va fi deschis la maternitate. Fiecare copil va fi înregistrat şi trecut pe listele medicilor

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, miercuri, la Săcele, judeţul Braşov, unde a participat la redeschiderea spitalului, că Săcele are o acoperire vaccinală de sub 50%.

Potrivit ministrului, la Săcele sunt înregistrate 54 de cazuri de rujeolă, în contextul în care aici există o comunitate defavorizată, compusă în majoritate din etnici rromi, ai cărei membri nu sunt înregistraţi la un medic de familie pentru a beneficia de programul de vaccinare gratuit.

Ministrul Sănătăţii a făcut un apel la autorităţile locale să îi identifice pe aceşti copii şi să se asigure că vor fi vaccinaţi.

De asemenea, Florian Bodog a spus că a cerut înfiinţarea unui birou de stare civilă la Maternitatea Braşov, unde să fie întocmite acte la naşterea fiecărui copil, în aşa fel încât să poată beneficia de vaccinuri.

„Acoperirea vaccinală este mică aici, în Săcele, pentru aceasta am tras semnalul de alarmă fiind de faţă toate autorităţile. Sunt 54 de copii care de-a lungul timpului au fost diagnosticaţi cu rujeolă în zonă. Acoperirea vaccinală este mică şi există şi o comunitate de rromi, de 12.000 de persoane, în care copiii nu sunt înregistraţi la medicul de familie. Mai mult decât atât, nu au acte. Am discutat cu domnul primar şi l-am rugat să facă o strategie în aşa fel încât toţi aceşti copii să aibă acte. La nivelul Braşovului am solicitat să se constitue un birou de stare civilă la Maternitate, în aşa fel încât în momentul în care aceşti copii se nasc, să li se facă acte”, a declarat Florian Bodog.

Citeşte şi Trei copii nevaccinaţi au fost diagnosticaţi cu rujeolă în judeţul Vrancea

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ultimă oră. Universitatea Craiova, sancționată drastic de UEFA!
Capital.ro
Ajutorul pentru încălzire în iarna 2026-2027. Regulile ANPIS pentru a primi sprijin financiar chiar din noiembrie. Care e data-limită pentru cereri
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT