Un deţinut s-a sinucis în închisoare. Era condamnat la 25 de ani pentru omor calificat

Un deţinut s-a sinucis în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin. Bărbatul era condamnat la 25 de ani de închisoare pentru omor calificat.

RomaniaTV.net
26 nov. 2016, 14:11
Un deţinut s-a sinucis în închisoare. Era condamnat la 25 de ani pentru omor calificat

Deţinutul a fost găsit spânzurat în celulă, iar medicii de la ambulanţă solicitaţi să intervină nu au reuşit să-l readucă la viaţă, în ciuda manevrelor de resuscitare. Cazul este anchetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală Mehedinţi.

Bărbatul fusese condamnat definitiv la peste 25 de ani de închisoare, după ce în luna aprilie a ucis o femeie, soţia patronului său şi prietenă de familie, în apartamentul acesteia din Slatina. Eugen Fană, care de la o vreme nu se mai înţelegea cu şeful său, a mers acasă la soţia acestuia după o ceartă cu el. Nebănuind nimic, aceasta i-a deschis şi l-a poftit înăuntru, iar la scurt timp bărbatul a închis copilul într-o altă cameră şi a înjunghiat-o mortal pe gazdă. Cu mâinile pătate de sânge, asasinul a încuiat locuinţa, a luat cheile de la maşina victimei şi a fugit. Băiatul de 7 ani şi-a alertat tatăl, iar acesta a sunat la 112 anunţând că fiul său este blocat în casă, iar soţia nu îi răspunde la telefon. Pompierii au intrat pe fereastră în locuinţă şi au descoperit cadavrul femeii. Anchetatorii au stabilit ulterior că Eugen Fană i-a aplicat victimei sale 16 lovituri de cuţit în zona spatelui, gât şi mâna stângă, lovituri care au condus la decesul victimei. El a fost prins a doua zi după crimă în judeţul Vâlcea, la volanul autoturismului familiei Micli. La vederea poliţiştilor, el a încercat să se sinucidă, însă fără succes.