Un eurodeputat îi cere ministrului Educaţiei includerea Economiei printre probele la alegere de la Bacalaureat

Eurodeputatul Siegfried Mureșan îi cere ministrului Educației includerea Economiei printre probele la alegere de la examenul de Bacalaureat.
Iulian Tudor
26 iul. 2016, 10:02
Un eurodeputat îi cere ministrului Educaţiei includerea Economiei printre probele la alegere de la Bacalaureat

Deputatul european Siegfried Mureșan, vicepreședinte al Comisiei pentru bugete a Parlamentului European, i-a solicitat ieri, 25 iulie, ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, înscrierea la examenul de Bacalaureat a disciplinei Economie în cadrul probei scrise la alegere la profilul real din cadrul filierei teoretice, precum și la profilurile tehnic, respectiv resurse naturale și protecția mediului din cadrul filierei tehnologice„, se arată într-un comunicat.

Potrivit eurodeputatului, la baza acestei solicitări „stau numeroasele studii care plasează România pe ultimul loc între statele membre ale Uniunii Europene și sub media globală în privința educației financiare”.

Potrivit studiului din 2015 privind alfabetizarea financiară, realizat de agenția Standard & Poor’s și citat de eurodeputat, „doar 22% dintre cetățenii României au o alfabetizare financiară și dețin cunoștințe de bază despre finanțe personale, existând o corelație directă între bunăstarea populației și nivelul educației financiare”.

Siegfried Mureșan apreciază că educația financiară trebuie practicată la nivel formal.

În România, tinerii primesc cea mai mare parte a educației financiare de la părinți, însă, conform acelorași studii invocate anterior, părinții înșiși nu au un nivel suficient de educație financiară, acest lucru perpetuându-se de la o generație la alta. Este nevoie ca acest cerc vicios să fie rupt, prin creșterea educației financiare în cadrul educației formale„, declară acesta, citat în comunicat.

În acest sens, eurodeputatul spune că Economia ar trebui să fie inclusă în lista materiilor „la alegere” de la Bacalaureat. Totodată, apreciază Siegfried Mureșan, educația formală ar trebui să „contribuie la îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților antreprenoriale ale tinerilor”.

Într-o perioadă în care șomajul în rândul tinerilor se situează în continuare la un nivel ridicat în România (21,8% în primul trimestru din 2016), consider că educația formală trebuie să contribuie la îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților antreprenoriale ale tinerilor pentru ca aceștia să își poată lansa o afacere care să genereze locuri de muncă pentru ei înșiși, dar și pentru alte persoane din comunitate, finalitatea fiind reducerea nivelului șomajului în rândul tinerilor„, se mai arată în scrisoarea semnată de eurodeputatul Siegfried Mureșan și adresată ministrului Educației.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Aryna Sabalenka a scris un mesaj din cinci cuvinte după ce a ajuns în China. Ce a spus numărul 1 mondial
Capital.ro
Aparatele de aer condiționat sunt interzise pe fațadele blocurilor! Decizia s-a aplicat de la 1 octombrie 2025
Playtech.ro
Traseul complet al ciclonului Barbara: „Se mișcă rapid, dar intensitatea e neobișnuită”, avertizează ANM
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
UPDATE Şcolile din Capitală vor fi închise pe 8 octombrie, din cauza ciclonului. În ce alte județe s-a anunțat suspendarea cursurilor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Decizia regretată de Dorinel Munteanu ”din prima zi”: ”Eram bulversat!”
MediaFlux
Alertă meteo de ultimă oră! Vremea face ravagii
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar