Ungaria ÎNCHIDE FRONTIERA cu CROAŢIA în faţa afluxului de migranţi

Ungaria își va închide frontiera cu Croația în fața afluxului de imigranți imigranți, la miezul nopții de vineri spre sâmbătă, la o lună după ce a făcut același lucru cu frontiera sârbă, a anunțat, vineri, ministrul afacerilor externe ungar, Peter Szijjarto, la o zi după finalizarea unui nou gard anti-imigranți, informează agenția de presă AFP.
Filip Stan
16 oct. 2015, 14:37
Ungaria ÎNCHIDE FRONTIERA cu CROAŢIA în faţa afluxului de migranţi

‘Consiliul Național de Securitate a decis că, începând de sâmbătă de la miezul nopții (vineri orele 22:00 GMT), Ungaria își va respecta obligațiile privind spațiul Schengen la frontiera ungaro-croată’, a declarat șeful diplomației ungare într-o conferință de presă.

‘Cu alte cuvinte, vom închide frontiera verde începând de la miezul nopții’, a precizat ministrul ungar, cu referire la secțiunile de frontieră pe unde nu trece râul Drave, considerat greu de traversat, potrivit Agerpres.

Peste 170.000 de imigranți au intrat în Ungaria prin Croația începând cu 15 septembrie, dată la care Budapesta și-a închis frontiera cu Serbia. Criticată pentru aceste măsuri, Ungaria a afirmat că își respectă obligațiile de a apăra frontiera externă a Uniunii Europene (UE).

De acum încolo, ‘posturile de frontieră oficiale vor continua să funcționeze, însă sub control strict’, care să împiedice trecerea imigranților care nu au viză, a subliniat Szijjarto.

Slovenia, țară tranzitată de afluxurile de imigranți ce doresc să ajungă în nordul Europei, a anunțat vineri, prin vocea premierului său Miro Cerar, că ‘se pregătește activ pentru această opțiune’.

Anunțul lui Szijjarto intervine a doua zi după Consiliul European desfășurat la Bruxelles, care, potrivit Budapestei, nu a permis să fie luată o decizie imediată pentru a stăvili afluxul de imigranți.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Prime record în perioada de criză a statului. Ce sume a plătit ASF, ANRE sau ANCOM, autoritățile cu cele mai mari salarii
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Traseul complet al ciclonului Barbara: „Se mișcă rapid, dar intensitatea e neobișnuită”, avertizează ANM
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
UPDATE Şcolile din Capitală vor fi închise pe 8 octombrie, din cauza ciclonului. În ce alte județe s-a anunțat suspendarea cursurilor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Decizia regretată de Dorinel Munteanu ”din prima zi”: ”Eram bulversat!”
MediaFlux
Alertă meteo de ultimă oră! Vremea face ravagii
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar