Veste bună pentru şomeri! Indemnizaţiile de şomaj vor fi plătite cu zece zile mai devreme în aprilie

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă anunţă că indemnizaţiile de şomaj în luna aprilie 2017 vor fi plătite beneficiarilor mai devreme cu zece zile. "În contextul sărbătorilor pascale, achitarea drepturilor cuvenite şomerilor din judeţul Iaşi, reprezentând indemnizaţii de şomaj, prime şi alte drepturi, se va devansa cu zece zile calendaristice", anunţă instituţia. 
Ionela Marcu
05 apr. 2017, 07:56
Veste bună pentru şomeri! Indemnizaţiile de şomaj vor fi plătite cu zece zile mai devreme în aprilie

Astfel, achitarea drepturilor la domiciliul beneficiarilor se va realiza începând cu data de 10 aprilie 2017, a transmis Adriana Sîrghie, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Potrivit celei mai recente centralizări la nivelul judeţului Iaşi, la sfârşitul lunii februarie 2017, rata şomajului înregistrat a fost de 4,7%, iar numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţe, de 13.674 persoane. „S-a remarcat, în continuare, o tendinţă de creştere uşoară a numărului de cereri de luare în evidenţă din partea persoanelor neocupate, provenite în special din mediul rural, ca urmare a noilor modificări legislative, începând cu luna ianuarie 2017. Aceste noi măsuri de stimulare a ocupării încurajează mobilitatea lucrătorilor prin acordarea unor prime, condiţionate însă de înregistrarea la AJOFM”, preciza, anterior, în comunicat, conducerea instituţiei.

Cel mai mare număr de şomeri din judeţ au vârsta cuprinsă în grupa de vârstă 40-49 de ani, respectiv 4.239 persoane, urmată de grupa peste 55 de ani (2.776 persoane), iar cei mai puţini şomeri se regăsesc în grupa de vârstă 25-29 de ani (554 de persoane). Şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Iaşi (89,92%). Şomerii cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 7,19% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 2,89%.

Bursa generală a locurilor de muncă, simultan în 93 de locaţii

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează la nivel naţional, în data de 7 aprilie 2017, Bursa Generală a Locurilor de Muncă. In Bucureşti, bursa va fi organizată de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă la 21 aprilie 2017, la Palatul Național al Copiilor.

In acest an, Bursa Generală a Locurilor de Muncă se va desfăşura în 93 de locaţii la nivelul tuturor celor 41 de agenţii judeţene şi se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen mediu şi lung. De asemenea, se urmăreşte creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitant.

La Bursa Generală a Locurilor de Muncă din anul 2016 au participat 2.946 agenţi economici şi au fost oferite 38.210 locuri de muncă. Locaţiile de desfăşurare ale bursei din acest an sunt publicate pe site-ul
www.anofm.ro. Numărul estimativ al locurilor de muncă oferite de agenţii economici precum şi alte detalii vor fi publicate în timp util pe site-urile agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, precum şi pe site-ul www.anofm.ro.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Cheloo, Gabi Torje, Maurice Munteanu și Mirela Vaida, printre vedetele ce pornesc pe Drumul Mătăsii în noul sezon Asia Express
Fanatik.ro
Rețeta Ceaușescu, aplicată la Budapesta: de ce blocarea Ucrainei e o criză falsă. Fost consilier prezidențial: „Oamenii nu mai sunt atât de proști”
Capital.ro
A murit marea actriță! A jucat în Supernatural. Era cunoscută pentru rolurile din filmele horror
Playtech.ro
Ce trebuie să declari la ANAF dacă ai venituri din afara țării. Situațiile în care plătești CASS
Adevarul
Războiul din Iran arată limitele puterii americane
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Concurenții Asia Express 2026, sezonul 9! Gabi Torje și Alin Alexuc, pe Drumul Mătăsii într-o cursă fără bani și fără milă
MediaFlux
Alertă majoră de securitate în Republica Moldova. Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj