Zeci de părinţi au fost chemaţi la Tribunal pentru că şi-ar fi abandonat copiii

Situaţie halucinantă la Buzău. Zeci de părinţi ai unor copii cu nevoi speciale sunt chemaţi la Tribunal pentru că şi-ar fi părăsit micuţii. Întreg scandalul a pornit după ce Protecţia Copilului a cerut Instanţei să-i treacă pe copiii în mod ilegal în grija statului doar ca să deconteze cheltuielile pentru internat şi cantină. Când au văzut citaţiile, unor părinţi li s-a făcut rău.
Filip Stan
02 nov. 2016, 12:12
Zeci de părinţi au fost chemaţi la Tribunal pentru că şi-ar fi abandonat copiii

Protecţia copilului din Buzău a luat în plasament în regim de urgenţă 65 de copii cu nevoi speciale pentru a deconta cheltuielile cu internatul şi cu masa acestora.

Este vorba despre 65 de copii surdo-muţi sau orbi din diferite judeţe din ţară care învaţă la şcoala specială din Buzău.

Totul s-a întâmplat după un control al Curţii de conturi la şcoala specială. Conducerii instituţiei i s-a reproşat faptul că decontarea cheltuielilor este ilegală. Astfel că, prima măsură a fost luarea în plasament în regim de urgenţă a copiilor. Părinţii au semnat, iar acum trebuie să vină în faţa instanţei şi să explice de ce şi-au dat copiii în grija statului.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului susţine că măsura este una abuzivă.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imaginile care îți sfâșie inima! Tânărul de 19 ani care a murit în accidentul din Brăila, condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Reacții șoc în Rusia, după incidentul de la Galați. „Ce atâta agitație pentru o singură dronă? Așteptați-le pe celelalte!”
Capital.ro
Bani în plus la pensie. Pensionarii ar putea primi cu până la 480 de lei în plus de la 1 ianuarie. Care e condiția
Playtech.ro
Se schimbă modul de taxare a gunoiului în București. Cine va plăti mai mult și cine ar putea plăti mai puțin
Adevarul
Un angajat al primăriei a găsit din întâmplare lingouri de aur de 40.000 de euro în timp ce tundea iarba
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama criminalului din Târgu Jiu face declarații halucinante! Femeia nu vrea să meargă la morgă și nici la înmormântare: „Ce prostie e asta?”
iamsport.ro
Gigi Becali l-a văzut la Sfânta Liturghie și i-a zis direct: ”Vreau să lucrezi pentru mine!”
MediaFlux
Rusia face un anunț de ultimă oră! Putin ia măsuri după drona căzută la Galați
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți