Ziua de 24 ianuarie ar putea fi declarată sărbătoare legală şi zi nelucrătoare

Comisia de cultură a dat un raport favorabil propunerii legislative prin care ziua în care a fost realizată unirea dintre Moldova şi Ţara Românească, 24 ianuarie, să fie declarată zi de sărbătoare legală.
Filip Stan
18 mart. 2014, 17:13
Ziua de 24 ianuarie ar putea fi declarată sărbătoare legală şi zi nelucrătoare

Proiectul de lege a fost iniţiat de 105 deputaţi şi senatori din toate grupurile parlamentare, cu excepţia UDMR. Semnatarii sunt îndeosebi parlamentari aleşi în judeţele Moldovei, dar sunt şi numeroase excepţii. Potrivit articolului 1 al legii, ziua de 24 ianuarie devine zi de sărbătoare legală. Totodată, autorităţile locale şi centrale vor fi obligate să acorde sprijin logistic şi material pentru organizarea de manifestări publice legate de Ziua Unirii Principatelor, iar posturile publice de radio şi televiziune să reflecte mediatic aceste manifestări.

În textul expunerii de motive, semnatarii proiectului precizează că ei sunt doar iniţiatori ai parcursului legislativ, autorii celor trei articole fiind primarul Iaşilor Gheorghe Nichita, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei Teofan, episcopul Iaşilor Petru Gherghel, rectorii universităţilor de stat şi alte personalităţi ale culturii ieşene.

Expunerea de motive se intitulează „România s-a născut la Iaşi” şi aminteşte faptul că statul naţional modern român a apărut pe 24 ianuarie, când Adunarea Electivă a Munteniei l-a acceptat ca domn pe Alexandru Ioan Cuza, cel care fusese deja ales domn al Moldovei de către unioniştii de la Iaşi.

„Este unanim apreciat rolul pe care l-a avut elita societăţii din Moldova, în special cea de la Iaşi, în constituirea premiselor făuririi statului modern român. Acest rol trebuie să aibă o recunoaştere publică şi oficială din partea autorităţilor naţionale”, se arată în expunere.

„Sacrificându-şi capitala, moldovenii au dat românilor o ţară. Au adus bucurie şi speranţă în inimile românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina aflaţi încă la acea vreme sub stăpânire străină”, susţine parlamentarii semnatari ai proiectului.

DailyBusiness
Marian Vanghelie, în instanță cu Oana Mizil. Fosta parteneră a politicianului a obținut ordin de protecție
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Imagini incredibile cu Andreea Esca în Grecia! Nimeni nu se aștepta să pozeze așa – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
La 37 de ani, Cristina Neagu a făcut marele anunț. „Nu am niciun regret, a fost cea mai potrivită decizie”
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu după alegeri. Ambasadorul României în SUA a făcut anunțul: E o minciună grosolană
Playtech.ro
Când intră a doua tranșă de bani pe cardurile sociale în 2025. Anunțul a fost făcut de ministrul Investițiilor
Adevarul
Cum a fost păstrat trupul lui Carlo Acutis, „influencerul lui Dumnezeu”, care va fi canonizat duminică de Papa Leon XIV
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Anunţ-bombă de la Petrom. E jale
Prosport.ro
Și-a etalat Rolexul şi geanta Louis Vuitton de peste 14.000 de euro în drum spre Bebe Tei! Imagini exclusive
kanald.ro
Accident cu 11 victime, inclusiv minori, în județul Ialomița! A fost activat Planul Roșu de Intervenție
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat între femeia din Iași și iubitul ei, care a omorât-o în bătaie, în dormitor. Clipele pasionale au devenit un coșmar
iamsport.ro
BREAKING | Șumudică revine pe banca tehnică! Echipa-surpriză cu care e la un pas de a semna
MediaFlux
O mare bancă dispare din România. Clienții nu vor mai putea folosi cardurile și conturile
stirilekanald.ro
Venezuela și SUA, noul război mondial? Cresc tensiunile între cele două state. Donald Trump dă liber armatei la atac
substantial.ro
Știai că trezitul la ora 3 sau 4 dimineața este un semn clar de…