Ziua Mondială a Salutului, sărbătorită joi: Cele mai bizare saluturi din lume

În fiecare an, pe 21 noiembrie, este Ziua Mondială a Salutului. Obiectivul este să saluţi cel puţin zece oameni în această zi, iar mesajul pentru liderii politici este de a folosi comunicarea şi nu forţa pentru rezolvarea conflictelor.
Cristina Dinu
21 nov. 2013, 07:56
Ziua Mondială a Salutului, sărbătorită joi: Cele mai bizare saluturi din lume

Ziua Mondială a Salutului a fost fondată în 1973 de Brian McCormack, absolvent al Arizona State University, şi de Michael McCormack, absolvent al Harvard University, în răspuns la războiul Yom Kippur. Ziua este sărbătorită acum în 180 de ţări.

Orice persoană poate participa la Ziua Mondială a Salutului întâmpinând cel puţin zece oameni. Acest lucru demonstrează importanţa comunicării interpersonale în păstrarea păcii. Întrucât Ziua Mondială a Salutului a început ca răspuns la conflictul dintre Egipt şi Israel din toamna anului 1973, oamenii folosesc această ocazie pentru a-şi exprima dorinţa de pace.

Cu această ocazie, vă prezentăm cele mai bizare saluturi de pe glob.

Noua Zeelandă

Triburile Maori au un salut tradiţional denumit hongi. Acesta implică atingerea nasurilor a două persoane, atunci când se întâlnesc. Este un act simbolic denumit „ha” sau „respiraţia vieţii”, considerat a veni direct de la zei.

Tibet

În timp ce în alte părţi ale lumii este considerat un act urât, în Tibet localnicii scot limba unii la alţii pentru a se saluta. Tradiţia vine din secolul al IX-lea, din timpul unui rege tibetan malefic cunoscut drept Lang Darma, care avea o limbă neagră. Tibetanii se temeau că regele se va reîncarna, aşa că au început să scoată limba unii la alţii pentru a dovedi că nu sunt răi. Tradiţia continuă şi în ziua de azi.

Tuvalu

Salutul tradiţional de pe insula polineziană Tuvalu implică să îţi lipeşti obrazul de faţa celeilalte persoane şi să o miroşi adânc.

Mongolia

Când un mongol primeşte un străin în casă, îi va oferi o hada – o fâşie de mătase sau de bumbac. Dacă primeşti aşa ceva, trebuie să o iei în ambele mâii şi să te înclini uşor. Gestul de a da şi de a primi hada, precum şi înclinarea unul faţă de celălalt, este foarte important în cultura mongolă.

Japonia

Salutul în Japonia este înclinarea, care poate merge de la înclinarea capului până la o înclinare completă a trupului. Cu cât plecăciunea este mai lungă şi mai mare, cu atât este mai mare şi respectul arătat. Înclinarea capului este folosită mai ales de tineri şi este mai informală.

Kenya

Oamenii din Kenya te întâmpina printr-un dans tradiţional denumit adamu, făcut de războinicii din trib.

Groenlanda

Salutul în multe zone ale Arcticii, inclusiv Groenlanda, este cel tradiţional al eschimoşilor, kunik. Acesta este folosit în special între membrii familiei şi persoanele iubite şi implică să îţi lipeşti nasul şi buza superioară de pielea celeilalte persoane şi să respiri.

Thailanda

Salutul thailandez se numeşte wai şi implică o mică plecăciunea cu corpul şi capul, în timp ce braţele sunt ţinute în faţă, precum la rugăciunea ortodoxă, şi se spune „Sawaddee”. Cu cât ţineţi mâinile mai aproape de faţă, cu atât este şi mai mare respectul faţă de persoana salutată.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
Este oficial! Când începe Insula Iubirii - Reuniuni la Antena 1
Fanatik.ro
Surpriză uriașă! Pe ce loc e Messi în topul FIFA al celor mai buni jucători de la Campionatul Mondial
Capital.ro
Mașinile parcate ilegal vor fi ridicate în centrul Capitalei. Ce tarife vor plăti șoferii pentru a le recupera
Playtech.ro
Cât va ajunge Euro până la finalul lui 2026. Previziunile economiștilor pentru curs, inflație și prețuri
Adevarul
Țara care dă bani proprietarilor de mașini diesel în loc să le interzică. Combustibilul care înlocuiește motorina clasică
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Peste 1.300 de decese au avut loc în Europa, din cauza caniculei, dintre care 1.000 în Franța. Avertismentul făcut de OMS
iamsport.ro
Renovatio, ultimatum pentru Andrei Nicolescu! De ce depinde soarta președintelui lui Dinamo
MediaFlux
Tribunalul București a demontat, pas cu pas, planul Primăriei S1 de a executa Romprest. Motivarea hotărârii instanței: Abuz de drept cu privire la cererile de intervenție în cascadă
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?