ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. 14 candidaţi, în cursa pentru Cotroceni. Cine a RATAT intrarea în competiţie

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Marţi, 23 septembrie, a fost ziua în care s-a tras linia pentru candidaţii la alegerile prezidenţiale din noiembrie, fiind ultima zi de depunere a candidaturilor. 14 candidaţi şi-au depus dosarul la BEC şi vor intra în cursa pentru Cotroceni. Ioan Ghişe, care îşi anunţase intenţia de a candida ca independent, nu şi-a oficializat candidatura la BEC.
Adrian Ilie
23 sept. 2014, 08:56
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. 14 candidaţi, în cursa pentru Cotroceni. Cine a RATAT intrarea în competiţie

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Candidaturile pentru alegerile prezidenţiale au fost depuse la Biroul Electoral Central (BEC) până marţi, ora 24,00, în cursă intrând 14 candidaţi.

Premierul Victor Ponta, candidatul Alianţei Electorale PSD-UNPR-PC, a fost primul care şi-a înregistrat, săptămâna trecută, dosarul la BEC.

Liberalul Klaus Iohannis, care va candida din partea Alianţei Creştin Liberale, şi-a depus candidatura sâmbătă, iar Monica Macovei, candidat independent, în cursul zilei de duminică.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Luni s-a înregistrat un val de depuneri de candidaturi: Elena Udrea (PMP), Călin Popescu-Tăriceanu (candidat independent), Dan Diaconescu (PP-DD) şi Kelemen Hunor (UDMR) au venit la BEC pentru a-şi oficializa candidatura.

Teodor Meleşcanu şi-a depus dosarul marţi dimineaţa. Fostul şef SIE a venit la BEC, la o zi după ce a demisionat din fruntea SIE.

Corneliu Vadim Tudor şi-a depus candidatura la Preşedinţie din partea Partidului România Mare, marţi, la Biroul Electoral Central (BEC). El a precizat că a strâns peste 200.000 de semnături.

Fostul deputat William Brînză şi-a depus şi el marţi candidatura la Preşedinţie din partea Partidului Ecologist Român marţi la Biroul Electoral Central. Ecologiştii au strâns 300.000 de semnături în sprijinul candidaturii lui William Brânză.

Szilagyi Zsolt, candidatul Partidului Popular Maghiar din Transilvania, şi-a depus, marţi, la BEC candidatura  la Preşedinţie. Szilagyi Zsolt a declarat că a depus 217.000 de semnături. „Suntem conştienţi de faptul că vom fi controlaţi la sânge”, a spus candidatul PPMT. 

Şi liderul partidului Prodemo, Mirel Mircea Amariţei, şi-a depus marţi candidatura la Preşedinţie. Mirel Mircea Amariţei a spus că nu îi este frică de niciun contracandidat şi că a strâns peste 200.000 de semnături.

În cursa pentru Cotroceni s-a înscris şi preşedintele Partidului Alternativa Socialistă (PAS), Constantin Rotaru. La scrutinul din 2009, Rotaru a obţinut peste 43.000 de voturi.

Gheorghe Funar a strâns şi el 230.000 de semnături şi şi-a depus candidatura la BEC la ora 21,00. 

Singurul care şi-a anunţat intenţia de a intra în cursa pentru Cotroceni şi nu şi-a depus dosarul la BEC este Ioan Ghişe (independent). 

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  Ioan Ghişe declara, marţi la prânz, că nu a strâns cele 200.000 de semnături pe care legea îl obligă să le aibă pentru a candida.

Depinde de ce mai vine din ţară. E încurcată, s-ar putea să nu se strîngă. Până acum sunt cam trei sferturi adunate„, a declarat Ghişe pentru RomaniaTV.net.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Campania electorală pentru primul tur de scrutin al prezidenţialelor începe pe 3 octombrie şi se va încheia pe 1 noiembrie, ora 7,00. Primul tur de scrutin va avea loc pe 2 noiembrie iar cel de-al doilea pe 16 noiembrie.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Cine este fotbalistul necunoscut care a adunat aproape 30 de milioane de urmăritori la Cupa Mondială. Messi, Ronaldo și Haaland, mult în urma sa
Capital.ro
FMI avertizează asupra riscurilor economice globale. Guvernele, îndemnate să păstreze stabilitatea fiscală și să se pregătească pentru noi șocuri
Playtech.ro
Regula pe care mulți au uitat-o după școală. Când se scrie „niciun” legat
Adevarul
„Să te ia dracu, Putin!”. Revolta comercianților care și-au pierdut afacerile în urma atacului cu drone al ucrainenilor din Moscova
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Prunea anunță ”hegemonia” unei echipe din SuperLiga: ”O să câștige campionatul 2-3 ani! E la ani lumină de restul”
MediaFlux
Finanțare de 50.000 de euro de la AFIR. Cum pot obține românii acest sprijin financiar
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România