AMNISTIE FISCALĂ pentru declararea averilor ascunse. Ce riscă cei care nu raportează veniturile

Persoanele care dețin venituri sau patrimoniu sustrase fiscalizării vor primi o perioadă de grație, de până la șase luni, pentru a le declara și a-și plăti taxele, scăpând astfel de acuzația de evaziune fiscală. După acest interval, cei care vor evita să se conformeze legii urmează să fie impozitați cu 50%.
Iulian Tudor
27 ian. 2016, 07:03
AMNISTIE FISCALĂ pentru declararea averilor ascunse. Ce riscă cei care nu raportează veniturile

Codul Fiscal va fi modificat, în perioada următoare, astfel încât să fie acordată o perioadă de grație pentru conformarea voluntară la plată, așa numita „amnistie fiscală”, celor care au surse de venit, bani sau bunuri nefiscalizate, potrivit profit.ro.

După încheierea acestei perioade, care ar putea fi de trei sau șase luni, vor fi depuse declarații de patrimoniu, iar cei care nu și-au declarat averea reală vor suporta un impozitat penalizator de 50%. Măsura îi scapă pe cei vizați de acuzațiile de evaziune fiscală, nu însă și de răspundere penală în cazul în care veniturile provin din activități ilegale.

În acest fel, autoritățile vor să scoată la lumină venituri nedeclarate și să colecteze bani la buget, după ce programul de verificare a averilor, demarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în urmă cu cinci ani, nu a adus rezultatele scontate.

Citeşte şi: FISCUL te poate ancheta dacă observa cheltuieli mai mari decât veniturile sau dacă „te-a turnat” vreun vecin

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Filipe Coelho, în ultimele 6 luni de contract cu Universitatea Craiova! „Nu e momentul potrivit să discutăm prelungirea!”
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT