Angajaţii Companiei Naţionale a Uraniului protestează în Capitală. Şase sindicalişti au intrat în greva foamei

Aproximativ 200 de membri ai sindicatului Exploatare Preparare Uraniu din cadrul Companiei Naţionale a Uraniului (CNU) protestează, joi, în Piaţa Victoriei din Capitală, faţă de de neacordarea salariilor şi a tranşei a doua din ajutorul pentru salvarea CNU, şase dintre ei aflându-se în greva foamei, anunţă Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa”.
Filip Stan
23 mart. 2017, 09:23
Angajaţii Companiei Naţionale a Uraniului protestează în Capitală. Şase sindicalişti au intrat în greva foamei

„În faţa situaţiei disperate în care se află salariaţii Companiei Naţionale a Uraniului (CNU), care nu şi-au primit salariile de două luni jumătate, în ciuda repetatelor promisiuni guvernamentale de deblocare a situaţiei, şase dintre membrii de sindicat au decis să intre în greva foamei”, precizează reprezentanţii Cartel Alfa, potrivit News.ro.

Ei mai spun că, între timp, cei 774 de salariaţi ai CNU au oprit lucrul.

CNS „Cartel ALFA” solicită Guvernului să deblocheze fondurile pentru plata salariilor şi să adopte măsurile necesare pentru ca activitatea CNU să poată continua.

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat recent, într-un interviu acordat News.ro, că a fost făcută o analiză foarte serioasă privind Compania Naţională a Uraniului, unde problemele sunt destul de delicate.

„Anul trecut, pentru CNU s-a aprobat un ajutor de salvare, în două tranşe, prima tranşă a fost acordată anul trecut, iar acum avem discuţii avansate şi încercăm să acordăm în această lună şi a doua tranşă, ca să putem debloca situaţia de acolo”, a spus Toma Petcu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT