Angela Merkel: Refugiaţii să se întoarcă în ţările lor după război. Ce afirmaţii şocante a făcut un lider politic german

Cancelarul german Angela Merkel a încercat sâmbătă să reducă la tăcere vocile care o critică pentru politica ușilor deschise față de refugiați, declarând că solicitanții de azil din Siria și Irak trebuie să se întoarcă acasă după încheierea conflictelor din țările lor, relatează Reuters. Între timp, liderul partidului anti-imigrație Alternativă pentru Germania (AfD), Frauke Petry, a declarat că responsabilii de securitate de la frontieră ar trebui să tragă asupra migranților care încearcă să intre în țară ilegal.
Iulian Tudor
30 ian. 2016, 17:06
Angela Merkel: Refugiaţii să se întoarcă în ţările lor după război. Ce afirmaţii şocante a făcut un lider politic german

Cancelarul a afirmat că în ciuda eforturilor de a-i ajuta și integra pe refugiați, este important de subliniat că acestora li s-a acordat permisiunea de a rămâne în țară o perioadă limitată de timp.

Citeşte şi: Zeci de oameni mascaţi i-au atacat pe migranţi în Stockholm, Suedia

„Trebuie să le spunem oamenilor că acesta este un statut de rezidență temporară și că ne așteptăm ca, odată ce va fi din nou pace în Siria, odată ce gruparea Statul Islamic va fi învinsă în Irak, să se întoarcă în țările lor de origine cu cunoștințele pe care le-au obținut„, a declarat Merkel la o reuniune a membrilor CDU din landul Mecklenburg — Pomerania Inferioară, scrie Agerpres.

Ea a adăugat că 70% dintre refugiații care au fugit în Germania din cauza războiului din fosta Iugoslavie în anii 1990 s-au întors în țările lor.

Afirmațiile lui Merkel au loc după ce Horst Seehofer, liderul partidului partener CSU, a amenințat să acționeze guvernul în instanță dacă solicitarea sa de a se limita afluxul de refugiați nu va găsi ecou.

Sprijinul pentru formațiunea de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a crescut în sondaje la un număr cu două cifre. Liderul AfD a declarat sâmbătă că polițiștii de frontieră ar trebui chiar să-i împuște pe refugiați dacă va fi nevoie pentru a-i împiedica să intre în țară ilegal.

„Avem nevoie de controale aprofundate pentru ca să nu mai poată intra atât de mulți migranți neînregistrați prin Austria”, a declarat Petry pentru ziarul Mannheimer Morgen.

Polițiștii trebuie să împiedice migrația ilegală „folosindu-și armele în ultimă instanță”, a mai spus lidera AfD, adăugând că „asta este ceea ce prevede legea”.

Comentariile lui Petry au atras critici din partea partidelor de centru-stânga și pro-migrație. Totuși, poziția tot mai radicală a partidului ei în privința migrației pare să fie tot mai populară printre germani, nemulțumiți de modul în care autoritățile au gestionat afluxul de 1,1 milioane de refugiați de anul trecut, comentează DPA.

Angela Merkel a încercat să convingă alte țări europene să accepte cote pentru refugiați, a făcut presiuni pentru înființarea de centre de primire la frontierele externe ale UE și a fost în prim-planul efortului de a convinge Turcia să-i împiedice pe refugiați să intre în blocul comunitar. Progresele înregistrate au fost însă reduse, notează Reuters.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
„Kornev, nu știai cu cine te pui! Cu DAVID POPOVICI!”. Emil Hossu Longin, comentariu istoric al finalei 100 de metri de la Europenele de la Paris. Video
Capital.ro
Dispozitiv incendiar, plasat lângă Ambasada României din Berna. MAE confirmă: A fost deschisă o anchetă
Playtech.ro
Cum va fi vremea la mare de Sfânta Maria 2026. Câte grade vor fi pe litoral și cât de caldă ar putea fi apa
Adevarul
Cafeaua s-ar putea scumpi cu 332%, iar citricele cu 82%. Noile reguli pregătite de Bruxelles
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație
iamsport.ro
”Neluțu Varga l-a sunat pe Dan Petrescu să mă scoată din echipă”. Un fost golgheter de la CFR Cluj povestește despre teroarea din Gruia
MediaFlux
Putin amenință din nou toate țările NATO! Rusia trece la acțiune
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat