Anunţ IMPORTANT al ministrului Mediului. Când vor demara programele ”Rabla” şi ”Rabla Plus”

Programele ''Rabla'' și ''Rabla Plus'' vor demara, în acest an, în jurul datei de 10 mai, imediat după ce se vor încheia perioadele de dezbateri publice și sesiunea de validare a producătorilor, a anunțat, luni, Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului.
Iulian Tudor
10 apr. 2017, 08:33
Anunţ IMPORTANT al ministrului Mediului. Când vor demara programele ''Rabla'' şi ''Rabla Plus''

”Îi anunț pe toți românii care au mașină mai veche de 10 ani că, probabil în jurul datei de 10 mai, vor putea să acceseze programele ‘Rabla’ și ‘Rabla Plus’. Ministerul Mediului are, acum, postat pe site Ghidul de finanțare pentru cele două programe, ghid care este în dezbatere. Și pentru că urmărim ca pașii să fie foarte repede făcuți, astfel încât Ordinul de ministru să poată fi publicat în Monitorul Oficial imediat după dezbaterea publică și pe urmă imediat să trecem la validarea producătorilor, o să spun tuturor românilor că preluăm, pe cât este posibil, toate observațiile care ne sunt făcute prin Facebook, pe alte mijloace de comunicare — mailuri sau chiar pe faxul ministerului. În momentul în care dezbaterea publică este gata, pe data de 24 aprilie, să fim gata și cu Ghidul, și cu procedura întocmai. Am reușit și chiar ne-am dorit să lansăm deodată ambele programe, atât ‘Rabla’, cât și ‘Rabla Plus’, undeva în jurul datei de 10 mai, pentru că de data aceasta cetățenii sau persoanele juridice care doresc să-și achiziționeze o mașină electrică beneficiază de o primă de 10.000 de euro și au posibilitatea să beneficieze și de cei 6.500 de lei care înseamnă prima de casare”, a spus Gavrilescu.

Potrivit ministrului Mediului, bugetul alocat pentru acest an în cadrul programului ‘Rabla’ se situează la 180 de milioane de lei, iar prima de casare rămâne, ca și în 2016, la 6.500 de lei.

”Ministerul Mediului pune la bătaie, pentru Programul ‘Rabla’, 180 de milioane (de lei, n.r.). Fiecare cetățean sau fiecare companie care are o mașină mai veche de 10 ani poate să primească o primă de casare de 6.500 de lei, la care se poate adăuga un ecobonus de 1.000 de lei pentru mașinile care au emisii până în 98 de grame CO2 și încă un ecobonus de 1.500 de lei pentru mașinile hibrid”, a menționat Grațiela Gavrilescu, potrivit Mediafax.

Ministrul a adăugat că, la nivelul infrastructurii destinată mașinilor electrice, în acest an va fi derulat un program specific, iar orașul-pilot care ar urma să beneficieze de o astfel de rețea va fi Bucureștiul.

”Programul ‘Rabla Plus’ este, într-adevăr, puțin diferit în ceea ce privește Ghidul de finanțare, ținând cont că suma este, din câte cunosc, aproape cea mai mare din Europa pentru motoarele electrice. Dorim să scăpăm de poluarea din marile orașe și cât de mulți români să poată să acceseze acest program. În paralel, Ministerul Mediului finanțează tot prin programul de la Administrația Fondului de Mediu și rețelele prin care putem să ne alimentăm. Cred că orașul pilot care o să beneficieze de o astfel de rețea va fi chiar Capitala, pentru că în felul acesta dăm și un exemplu. Avem o Capitală minunată, dar care trebuie să scape de poluare și lucrul acesta este extrem de important”, a subliniat șeful de la Mediu.

Conform Ghidului de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Mediului, pentru programul ‘Rabla’ din acest an, valoarea primei de casare va fi de 6.500 de lei și, în plus, se introduc praguri maxime de emisii de CO2 ale autovehiculelor pentru achiziția cărora se poate obține prima de casare, plecând de la 130 g/CO2/km în anul 2017, până la o valoare de maxim 95 g/CO2/km în anul 2019.

Finanțarea acordată prin prezentul program, care va avea caracter multianual, reprezintă o strategie pentru o perioadă de 3 ani (2017 — 2019), prin care Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) își propune să contribuie la încurajarea achiziției de autoturisme noi din ce în ce mai performante din punct de vedere al impactului asupra mediului.

Noutatea programului este că, începând din 2017, se introduc praguri maxime de emisii de CO2 ale autovehiculelor pentru achiziția cărora se poate obține prima de casare. Astfel, cuantumul primei de casare va fi de 6.500 de lei și se va acorda în funcție de cantitatea de emisii de CO2/km generată de sistemul de propulsie al autovehiculului nou achiziționat, în regim de funcționare mixt, după cum urmează: în anul 2017, pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 130 g CO2/km; în anul 2018, pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km; în anul 2019 pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 110 g CO2/km.

Potrivit documentului, la prima de casare de bază se poate adăuga, în 2017, un ecobonus de 1.500 lei la achiziționarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 98 g CO2/km în regim de funcționare mixt. Pentru anul 2018, valoarea ecobonusului este similară, însă numai pentru cazul în care este cumpărată o mașină nouă echipată cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 96 g CO2/km în regim de funcționare mixt. Nu în ultimul rând, la achiziționarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 95 grame de CO2/km în regim de funcționare mixt, se va acorda, în 2019, un ecobonus în cuantum tot de 1.500 de lei.

Pe de altă parte, Ghidul de finanțare destinat programului multianual 2017 — 2019, dedicat promovării vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, postat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului, prevede că, în acest an, valoarea ecotichetului acordat celor care vor să-și achiziționeze un autovehicul nou 100% electric va fi, în acest an, de 45.000 de lei, în timp ce pentru achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km, se va acorda un voucher de 20.000 de lei.

Solicitantul beneficiază de un singur ecotichet la achiziționarea unui autovehicul nou 100% electric sau a unui autovehicul nou electric hibrid (autoturism, autoutilitară ușoară, autospecială/autospecializată ușoară), sub rezerva îndeplinirii condițiilor și respectării unor termene prevăzute în Ghidul de finanțare. În același timp, solicitantul poate achiziționa mai multe autovehicule noi integral electrice sau autovehicule noi electrice hibride, beneficiind astfel, în mod corespunzător, de mai multe ecotichete.

Ecotichetul se scade din prețul de comercializare, cu TVA, al autovehiculului achiziționat, diferența fiind asigurată de către solicitant din surse financiare proprii și/sau surse financiare complementare: credite bancare sau finanțare în baza unui contract de leasing financiar.

Programul destinat achiziționării de mașini electrice se va derula în limita creditelor de angajament și bugetare prevăzute cu această destinație prin bugetele anuale ale Fondului pentru mediu, aprobate potrivit legii, se menționează în documentul citat. Conform Notei de fundamentare a proiectului de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2017 al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), postat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului, programul destinat cumpărării de autovehicule prietenoase cu mediul beneficiază de un buget de 90 de milioane de lei din credite de angajament și de alte 20 de milioane lei din credite bugetare.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Florin Tănase a dat lovitura: 20 de milioane de euro pentru jucătorul de la FCSB
Capital.ro
S-a aflat cum a fost manevrat Călin Georgescu. Anca Alexandrescu a încercat să-l păcălească: A realizat că e folosit și n-a mai acceptat
Playtech.ro
Cât va costa o vacanță în Bulgaria după trecerea la euro. La ce costuri să se aștepte turiștii români din 2026
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Atenție, informații cu puternic IMPACT EMOȚIONAL! Faimoșii soți au fost uciși cu SÂNGE RECE în propriul lor apartament! Fiul lor ar fi fost cel care i-a înjunghiat
iamsport.ro
Omul care i-a acuzat direct pe Becali, Varga și Rotaru, victima a două tentative de asasinat: ”Sunt urme de otravă, dar să nu spuneți că v-am zis eu!”
MediaFlux
Avertisment dur pentru români! Va conta unde locuiesc și ce loc de muncă au
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online