Apariţii demonice pe Muntele Sfânt Athos. Poveşti despre cum încercă diavolul să corupă călugării

Cei care cred în existenţa lui Dumnezeu sunt conştienţi că şi Satana există. De-a lungul timpului au circulat tot felul de poveşti cu apariţii demonice. Demonii şi-au făcut apariţia în faţa oamenilor obişnuiţi, vrând să îi prostească, să îi facă să calce alăturea de la cuvântul lui Dumnezeu. Dar Satana s-a arătat şi unor feţe bisericeşti, preoţi sau simpli călugări, aici dorinţa de corupere fiind parcă mai mare. În cazurile prezentate mai jos osteneala diavolului se pare că a fost maximă, întrucât apariţiile au avut loc pe Muntele Sfânt Athos. 

04 oct. 2014, 12:44
Apariţii demonice pe Muntele Sfânt Athos. Poveşti despre cum încercă diavolul să corupă călugării

Metodele prin care demonii încearcă să se impună sunt numeroase, potrivit sfantulmunteathos.wordpress.com, de la intrarea în visul acelei persoane, până la luarea formelor oamenilor în care persoanele au încredere deplină. 

Sfântul Nicodim Aghioritul a fost ispitit deseori, în felurite feluri, de duhurile rele, fie direct de ele, fie prin oameni. Când a ajuns prima dată în Sfântul Munte Athos, binecuvântatul Nicodim era atât de fricos, încât lăsa uşa chiliei deschisă înainte de a merge la culcare, căci se simţea liniştit, ştiind pe alţii în jur, sau aşa gândea el. Dar când a mers în pustiu, a devenit atât de curajos, încât de fiecare dată când scria noaptea, iar diavolii erau afară, la geamul chiliei lui, şoptind, el continua să scrie fără frică. Câteodată chiar râdea de şmecheriile lor.

Citeşte şi Le poţi lua „LA PACHET”: Cum se ÎMPARTE ANAFURA şi VINUL SFINŢIT în ŢĂRILE CIVILIZATE FOTO

El, cel ce scrie

Într-o noapte, când locuia pe insula Skiropoulos, diavolii au făcut un zgomot atât de puternic, încât, pentru o clipă, el a crezut că peretele chiliei se va dărâma. Dar dimineaţa el a văzut că toate erau la locul lor. Acelaşi lucru i s-a întâmplat şi când era la un alt schit. Atunci a încercat din răsputeri să audă ce spuneau diavolii, dar nu a putut să audă nici un lucru. Numai o dată i-a înţeles, spunând: «El, cel care scrie».

Altădată, ei ciocăneau în uşa chiliei lui. De fiecare dată ciocăneau de două ori. Odată, în timp ce traducea Psalmul 33, la versetul unde se spune «Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El şi-i va izbăvi pe ei», au făcut un asemenea zgomot, ca şi când o întreagă armată mărşăluia spre chilia lui cu mare forţă. Şi, într-adevăr, în acest timp, lângă chilie s-a prăbuşit un zid de stâncă”.

Om posedat de diavol

Citeşte şi Stephen Hawking, declaraţia care face înconjurul lumii: „Dumnezeu nu există”

În anul 1925 a venit la Mănăstirea Dionisiu un om posedat de diavoli. După Vecernie, în camera lui a început să cânte în gura mare şi să danseze în mod nebunesc, tropăind cu picioarele pe podea, până când a leşinat. Părinţii au fost nevoiţi să-i lege mâinile şi picioarele, pentru a-l forţa să se odihnească, dar el s-a eliberat de parcă ar fi fost legat cu o aţă.

Într-o zi, un călugăr înţelept l-a legat cu metaniile şi diavolul din acel om striga: „Călugăre, leagă-mă şi-ţi voi arăta unde se vor duce aceste metanii!. Şi, într-adevăr, două ore mai târziu, omul posedat s-a dezlegat şi metaniile au fost găsite în grădină.

Citeşte şi A fost descoperit ADEVĂRUL despre originea vieţii pe Pământ. De unde ne tragem de fapt

Într-o altă zi, după ce omul a dansat până la oboseală, părintele Visarion a alergat cu o cană plină cu apă ca să-i dea de băut. În această apă, părintele adăugase şi puţină Aghiazmă. „Vino, Yannakis, fiul meu, i-a spus lui, vino şi bea puţină apă rece”. Pentru că nu mai putea respira şi era foarte însetat, posedatul a început să bea. Însă, după câteva clipe, a simţit că îi arde gâtul şi a spus: „Călugăre, m-ai ars” şi ţipa şi scuipa apa din gura lui.

Ce minune! Toţi se minunau de lucrarea divină pe care o are Aghiazma. După aceea, i s-a dat apă obişnuită, pe care a băut-o cu mare poftă. I-au citit rugăciuni de exorcizare timp de o lună, şi după ce a fost eliberat de duhul rău, a plecat de la mănăstire.

De ce se teme diavolul mai tare

Odată, în timpul exorcizării, l-au întrebat pe diavol:
„– De ce îţi este mai mult frică? De Aghiasmă, de Anaforă sau de Sfânta Împărtăşanie?
Iar diavolul a răspuns:
– Dacă aţi cinsti cum se cuvine Sfânta Împărtăşanie pe care o primiţi în Biserică, nimeni dintre noi nu v-ar putea face rău.
– Yannis, de ce te temi de Sfânta Împărtăşanie?
– Nu-l întreba pe Yannis, lasă-l în pace. Ascultă-mă pe mine şi ce-ţi spun eu. Nu Yannis este cel ce-ţi vorbeşte ţie. Dezleagă-mă, ca să mă pot scufunda în mare, şi în curând voi fi în Atena!”. 

Citeşte şi PROMETEU a fost înlănţuit de ZEUS în munţii Buzăului. Locul ar fi acum o poartă către alte dimensiuni

Spovedania spală de păcate

Un frate începător din schitul ivirit Sfântul Ioan Botezătorul, de la chilia lui Ioasaf, deşi primea Sfânta Împărtăşanie des, el vedea demoni. Îi apărea o pisică sălbatică în faţa ferestrei chiliei, gata să-l atace. El şi-a dat seama că aceste apariţii erau demonice. Părinţii l-au întrebat dacă nu cumva uitase să-şi spovedească vreun păcat. El a recunoscut că a ezitat să spună că atunci când trăia în satul lui, omorâse pe cineva neintenţionat. N-a spus despre aceasta de frică să nu fie acuzat de crimă şi să fie judecat. Imediat ce s-a spovedit, apariţiile diavoleşti au încetat să mai apară.

Diavolul lasă un miros urât

Un evlavios ascet locuia în Schitul Kafsokalivia. Odată el a auzit o bătaie în uşă. Era cineva îmbrăcat ca un călugăr şi cu un rucsac în spate, plin cu pâine uscată, de care mâncau toţi asceţii. 
– Cine eşti? l-a întrebat evlaviosul părinte.
– Sunt un duhovnic de la Sfânta Ana.
– Dacă eşti monah şi mai ales părinte duhovnicesc, fă o închinăciune.
Imediat ce străinul a auzit aceste cuvinte, a dispărut (deoarece era un demon) şi a lăsat în urma lui un miros urât, care a ţinut trei zile. Ar trebui să menţionăm aici că diavolul nu face închinăciuni, nici nu I se închină lui Dumnezeu.

Ascet momit cu mâncare de diavol

Ascetul Nicodim de la Kafsokalivia (1807–1867) s-a nevoit mult. Se hrănea numai cu pâine şi niciodată nu a mâncat legume. Diavolul, care e plin de invidie şi duşmanul tuturor oamenilor buni, i-a întins multe curse. I se arăta cu iluzii şi apariţii luminoase, dar Nicodim întotdeauna ieşea învingător în luptă, pentru că avea un părinte duhovnicesc experimentat care să-l călăuzească.

Odată a fost blocat de zăpadă în chilia sa mai mult timp, încât a folosit toată pâinea uscată şi nu mai avea ce să mănânce. Atunci i s-a arătat diavolul, ca Sfânta Treime, într-o lumină strălucitoare şi i-a spus: «Eu sunt Sfânta Treime, închină-te în faţa mea şi te vei umple de har şi vei avea nişte mâncare». În acelaşi timp mese pline cu multe mâncăruri îmbietoare au apărut înaintea călugărului, răspândind arome ce-l ispiteau. Atletul lui Hristos, Nicodim, a îngenunchiat şi l-a rugat pe Dumnezeu să-l izbăvească de această ispită.

Diavolul ia formă de om

La două săptămâni după ce Sfântul Petru al Athosului s-a aşezat în peştera sa, satana a pornit ispite mari, alarmând şi mobilizând toţi demonii ca să-l atace pe acest pionier eroic al ascezei. Dar Sfântul Petru a devenit victorios asupra atacurilor. În timpul nopţii, tatăl minciunii şi al invidiei şi-a adunat toţi soldaţii. Unii au atacat peştera, aruncând cu suliţe şi săgeţi, în timp ce alţii au spart stânci uriaşe de sus şi le aruncau în jos şi ţipau: «Ieşi din casa noastră. Altfel te vom omorî».
Fiind întărit prin rugăciune, sfântul a rămas nevătămat de ameninţările şi atacurile lor. Ieşind din peşteră pentru un scurt timp, a văzut o mulţime de demoni. Ridicându-şi ochii spre cer, a strigat din adâncul inimii sale: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă pe mine, slujitorul tău!».

Auzind numele Maicii Domnului, acei demoni au dispărut cu frică. După 50 de zile ei s-au întors sub forma fiarelor şi şerpilor, în acelaşi fel în care l-au atacat pe marele dascăl al pustiei, Sfântul Antonie. Şi din nou sfântul s-a apărat împotriva lor făcându-şi semnul Sfintei Cruci şi chemând Numele sfânt al Mântuitorului.
După acestea, mereu, inovatorul şi vicleanul duşman a încercat să-l păcălească pe sfânt în acest mod: a luat chipul unei rude mai tinere şi a apărut în faţa Sfântului Petru, comportându-se vesel şi emoţionat de întâlnire, după un aşa de lung timp, spunându-i despre tristeţea şi grija rudelor pentru naufragiul lui, care au fost descoperite lor de Sfântul Nicolae care, de asemenea, pretindea demonul, le-a spus lor despre rara şi iubita lor comoară (Petru), ce se ascundea în pădurile Athosului.

– Aşa că vino, a spus el, hai să mergem împreună la prietenii şi rudele tale, care te aşteaptă. Vei găsi altă mănăstire, pentru că sunt multe. Spune-mi, cum poţi să-L slujeşti pe Dumnezeu mai bine: când te desparţi de lume sau când stai în lume pentru folosul sufletelor? De ce să stai aici în aceşti munţi pustii, în loc să fii cu oamenii care te aşteaptă să-i înveţi. Nu-ţi aminteşti ce spune proorocul: «Cel care face lucruri bune din cele rele este asemenea gurii mele»?.

Sfântul a auzit aceste cuvinte şi s-a tulburat. Acesta era un semn că tânărul care-i vorbea nu era de la Dumnezeu. Şi-a plecat capul şi cu lacrimi în ochi a răspuns cu curaj:
– Ştii bine că nimeni nu m-a adus în acest loc, nici om, nici înger, ci Dumnezeu şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Dacă nu e voia lor, eu nu pot să plec din acest loc.
La auzul numelui Maicii Domnului, rudenia sa, în realitate un demon viclean, a dispărut.