Banca Naţională a revizuit în creştere, la 1,9%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, de la 1,6% la 1,9%, prognoza privind inflaţia pentru finalul acestui an, de la 3,1% la 3,2% pentru finalul anului 2018, şi a estimat un nivel de 3,5% pentru iunie 2019, a anunţat, marţi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Filip Stan
08 aug. 2017, 08:52
Banca Naţională a revizuit în creştere, la 1,9%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an

În luna mai, BNR a revizuit în scădere, de la 1,7% la 1,6%, prognoza privind inflaţia pentru finalul acestui an, şi de la 3,4% la 3,1% pentru finalul anului 2018. Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna iunie la 0,85%, cel mai înalt nivel din ultimii doi ani, potrivit statisticilor oficiale.

”Presiunile acumulate pe plan intern încep să transpară la nivelul preţurilor de producţie, odată cu disiparea influenţei dezinflaţioniste a mediului extern. Avem costuri salariale care se duc în sus. Avem o majorare o preţurilor de producţie”, a spus Isărescu, citat de News.ro.

Majorările de preţ din sectorul energiei inversează traiectoria descendentă a dinamicii anuale a preţurilor administrate, potrivit guvernatorului.

”Se observă creşteri importante ale preţurilor din energie. Ultima lună din raport este iunie, nu a fost surprinsă creşterea din iulie”, a afirmat Isărescu.

Totodată, mişcarea cursului de schimb leu-euro a fost decorelată de evoluţiile din regiune, pe fondul tensiunilor politice şi sociale din acest an, a avertizat guvernatorul.

”Vedem o majorare a excedentului de cerere în economie şi un grad mai mare de tensiune pe piaţa muncii. Mai toţi indicatorii, salariul brut, rata şomajului, confirmă apropierea de un grad maxim de tensionare pe piaţa muncii”, a declarat Isărescu.

În plus, viteza de creştere a consumului populaţiei este similară perioadei precriză, încrederea consumatorilor fiind mare, a spus guvernatorul.

”Este clar că indicatorul privind consumul populaţiei tractează economia. (…) Observăm şi nivelul scăzut al ratelor dobânzii şi diminuarea aversiunii la risc, care contribuie la creşterea rolului creditării în impulsionarea cererii”, a explicat Isărescu.

El a avertizat că, în cazul firmelor, creşterea creditării este mai mică de 2%, în contextul în care nivelul mediu al creşterii este de circa 4%.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT