Bărbat surprins de o avalanşă în Masivul Bucegi. Salvatorii spun că este imposibil ca el să fi supravieţuit

Un bărbat a fost surprins de o avalanşă, sâmbătă după-amiază, în timp ce urca pe munte, în Masivul Bucegi, salvatorii montani intervenind pentru căutarea acestuia. După primele încercări, salvamontiştii nu au reuşit să ia legătura cu el.
Iulian Tudor
13 ian. 2018, 13:52
Bărbat surprins de o avalanşă în Masivul Bucegi. Salvatorii spun că este imposibil ca el să fi supravieţuit

UPDATE. Salvamontiştii din Buşteni au întrerupt, sâmbătă seară, după cinci ore de căutări, acţiunea de recuperare a turistului surprins de o avalanşă pe Valea Coştilei din Masivul Bucegi. Tânărul prins sub avaşanşă este din Bucureşti, are 30 de ani, iar salvatorii spun că este imposibil ca el să fi supravieţuit.

Şeful Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, a declarat că începând cu ora 20:00 a fost întreruptă acţiunea de căutare a turistului surprins de avalanşă.

La operaţiune au participat şi doi dintre cei patru prieteni cu care acesta se afla pe munte în momentul în care a fost luat de valul de zăpadă dislocată. Ceilalţi doi care îl însoţeau pe bărbat au fost conduşi la refugiul Salvamont. 

Salvatorii montani susţin că este imposibil ca turistul să fi supravieţuit, având în vedere că a fost dus într-o vale pe o distanţă de aproximativ 500-600 de metri. 

viewscnt

Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, salvamontiştii intervin, sâmbătă după-amiază, pe Valea Coştilei din Masivul Bucegi, unde un bărbat a fost surprins de o avalanşă, informează news.ro.

Citeşte şi Strat de zăpadă pe A2 şi A4, drumarii intervin. Risc de avalanşă la munte. SITUAŢIA DRUMURILOR cu probleme, conform Infotrafic

Primele date primite de la cei care au cerut sprijinul savatorilor arată că bărbatul făcea parte dintr-un grup de trei sau patru persopane şi a fost luat de valul de zăpadă.

„Este căzut undeva în Valea Coştilei, Am încercat să luăm legătura cu el, dar nu se poate”, a spus Haiduc.

DailyBusiness
ÎCCJ acuză Guvernul că pune presiune pe justiție după sesizarea CCR: „Procesele se soluționează în sala de judecată, nu în spațiul public”
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Fanatik.ro
Veste uriașă pentru Cristiano Ronaldo! Familia Simpson a prezis finala Campionatului Mondial 2026 încă din 1997. Video
Capital.ro
Permis de conducere. Se reduce perioada de valabilitate ori se refuză reînnoirea pentru șoferii cu aceste afecțiuni
Playtech.ro
Românii, dezamăgiți de cea mai frumoasă plajă din Thassos. Ce le-a dat bătăi de cap la Marble Beach: „Nu am găsit nimic din ce vedeam pe Instagram”
Adevarul
Pariuri pe platforma Polymarket pentru prăbușirea lui Putin. Un utilizator misterios mizează pe înlăturarea liderului de la Kremlin până la sfârșitul anului
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Au distrus o națională din optimile CM 2026: ”Jalnică, o tristețe de fotbal, e de neprivit!” / ”El e efectiv ultimul om care să dea lecții”
MediaFlux
Pariu pe sfârșitul lui Putin. Cea mai mare piață de predicții mizează pe căderea președintelui Rusiei
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?