Care este cea mai dăunătoare poziţie pentru somn

Specialiştii susţin că avem nevoie de 7-9 ore de somn pe noapte şi este important să reuşim să adormim cât mai devreme. Pe lângă aceste recomandări este important locul în care te odihneşti, salteaua pe care dormi şi poziţia pe care o adopţi în timpul somnului.
Alina Costache
23 sept. 2014, 12:55
Care este cea mai dăunătoare poziţie pentru somn

Principalul disconfort pe care îl simţim în urma poziţiilor greşite adoptate în timpul somnului este durerea de spate. Lucrurile nu se opresc aici: de la dureri de spate se ajunge la dureri de gât, contracturi musculare sau chiar crampe abdominale, afirmă cercetătorii.

Cea mai dăunătoare poziţie este dormitul pe burtă, potrivit one.ro. Explicaţia este simplă: coloana vertebrală este afectată, iar muşchii sunt supuşi unor presiuni care pot provoca stări de obseală. Pe de altă parte, un expert în limbajul trupului susţine că oamenii care dorm pe burtă sunt mai fericiţi şi mai zâmbitori.

Care este poziţia ideală pentru somn?

Medicii ne oferă două variante: să dormim pe spate, cu braţele pe lângă corp, prevenind durerile de spate sau să dormim pe o parte, această poziţie fiind recomandată în special femeilor însărcinate.

CITEŞTE ŞI: Spune-mi cum dormi ca să-ţi spun cine eşti

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
„Getafe nu e Auda! Când atacă spre Peluza Nord, Craiova este la nivelul locului 7 din La Liga”. Editorial din tribuna oltenească
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT