Cartea poliţistului Marian Godină se bucură de un mare succes: a câştigat în câteva ore mii de euro

Poliţistul Marian Godină a lansat miercuri, la Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I”, cartea ”Flashuri din sens opus” şi a explicat că prin această carte doreşte să schimbe imaginea poliţiei, dar şi să aducă oamenii legii mai aproape de cetăţeni.
Iulian Tudor
26 feb. 2016, 07:25
Cartea poliţistului Marian Godină se bucură de un mare succes: a câştigat în câteva ore mii de euro

Cartea lui Marian Godină s-a vândut în peste 20.000 de exemplare, chiar înainte de a fi lansată oficial. La 30 de lei volumul, asta inseamna castiguri de aproximativ 600.000 de lei.

Cel mai probabil, Godina va primi in jur de 30% din aceasta suma, adica aproximativ 45.000 de euro, echivalentul salariului său în politie pe aproximativ 9 ani, potrivit wowbiz.ro.

„Sincer nu mă aşteptam, chiar nu mă aşteptam. Mă simt deosebit, este o onoare pentru mine. Chiar nu mă aşteptam să fie atât de vândută această carte. Probabil va intra în topul celor mai vândute cărţi din acest an şi mă face să mă simt foarte bine şi mândru (…) Am de gând să scriu o carte pentru copii, pentru că îmi place foarte mult relaţia dintre copii şi poliţişti. Ei sunt singurii care ne admiră şi ne privesc cu entuziasm”, a declarat Marian Godină.