Cât de apropiat este genomul omului faţă de cel al gorilei

O nouă cercetare a relevat faptul că gorilele și oamenii sunt mai apropiați din punct de vedere genetic decât s-a recunoscut în trecut, informează Reuters. Numai cimpanzeul comun (Pan troglodytes) și cimpanzeul pitic (Pan paniscus), numit și bonobo, sunt mai apropiați genetic de om.
Filip Stan
02 apr. 2016, 15:08
Cât de apropiat este genomul omului faţă de cel al gorilei

Teste efectuate pe o gorilă pe nume Susie au oferit o perspectivă nouă privind asemănările și diferențele genetice dintre oameni și aceste maimuțe pe cale de dispariție, care sunt printre rudele noastre cele mai apropiate.

Oamenii de știință au dezvăluit joi o versiune îmbunătățită a genomului gorilei, bazat pe ADN-ul lui Susie, o gorilă de câmpie estică, în vârstă de 11 ani, aflată la grădina zoologică Columbus din Ohio. Noile date umple multe lacune existente în prima hartă genetică a gorilei publicată în 2012.

Noua cercetare a relevat faptul că gorilele și oamenii sunt într-o oarecare măsură mai apropiați din punct de vedere genetic decât s-a recunoscut în trecut, cu o divergență genetică de doar 1,6 la sută. Numai cimpanzeul comun (Pan troglodytes) și cimpanzeul pitic (Pan paniscus), numit și bonobo, sunt mai apropiați genetic de om.

Noul genom arată că unele zone ale diferențelor genetice includ: sistemul imunitar și de reproducere; percepția senzorială; producția de keratină, o proteină-cheie în structura părului, unghiilor și pielii; și producerea de insulină, hormonul care reglează nivelul de zahăr din sânge.

„Diferențele dintre specii îi pot ajuta pe cercetători să identifice regiuni ale genomului uman care sunt asociate cu capacitatea cognitivă mai mare, limbajul complex, comportamentul și bolile neurologice”, a declarat cercetătorul Christopher Hill, de la University of Washington, unul dintre autorii care au condus studiul publicat în revista Science.

„Având genomuri complete și cu referiri exacte pentru a putea face comparații, cercetătorii pot să descopere aceste diferențe”, a adăugat Hill, citat de Reuters la 31 martie.

Laboratorul Universității din Washington, care a inițiat studiul, lucrează la crearea unui catalog cuprinzător al diferențelor genetice dintre oameni și maimuțele mari: gorile, urangutani, cimpanzei și bonobo. 
  
Studii recente au estimat că liniile evolutive ale gorilei și omului s-au despărțit în urmă cu aproximativ 12 milioane până la 8,5 milioane de ani, a spus Hill.

Gorilele, care trăiesc de obicei în zone de șes și în păduri tropicale din zone montane în Africa centrală, sunt cele mai mari primate din lume, grup de mamifere care include lemuri, maimuțe și oameni. Masculii adulți ajung până la aproximativ 200 de kg.

Gorile își petrec aproximativ jumătate din timp ronțăind tulpini, muguri de bambus și o serie de fructe. Populațiile lor sunt amenințate de activitățile umane, cum ar fi distrugerea habitatului și vânarea lor ilegală pentru carne.

O probă de sânge de la Susie luată când gorila se afla la Lincoln Park Zoo din Chicago a oferit baza pentru secvențierea genomului.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
În noaptea de 28 august, Luna Sturionului schimbă energia zodiilor. Cine este cel mai puternic afectat de Luna Plină
Fanatik.ro
Mitică Dragomir, profeţia uluitoare despre Lucian Pahonţu, care s-a adeverit. „Oracolul din Bălceşti” a anunţat de luna trecută ce va păţi şeful SPP. Video
Capital.ro
Vești pentru milioane de pensionari: ce spune Ministerul Muncii despre a 13-a pensie
Playtech.ro
Dosarul digital de sănătate se schimbă de la 1 septembrie. Ce informații medicale vor putea fi accesate
Adevarul
Noi restricții pentru mașinile poluante. Ce trebuie să știe posesorii de mașini vechi și de când se aplică măsura
wowbiz.ro
Destin frânt la doar 22 de ani! Cazimir Ionescu, prima reacție după ce fiica sa a fost găsită moartă: „Era în depresie”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie și-a pierdut viața în Onești, în urma unui impact violent între trei mașini. Mai multe persoane au rămas încarcerate
iamsport.ro
Ofertă concretă de la Cadiz pentru un fotbalist de la Universitatea Craiova. Spaniolii oferă aproape 3 milioane de euro
MediaFlux
Începe recrutarea! Armata Română cheamă românii la unitățile militare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat