Circa 80% dintre români nu ştiu ce să facă în caz de cutremur

Circa 80% dintre români nu știu cum să reacționeze în cazul unui seism, iar cei mai mulți dintre ei ar lua decizii care s-ar putea dovedi fatale sau ar îngreuna intervenția salvatorilor, potrivit unui studiu citat de compania E.ON România și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Iulian Tudor
04 mart. 2015, 11:19
Circa 80% dintre români nu ştiu ce să facă în caz de cutremur

Aceasta a fost concluzia alarmantă a unui studiu realizat în rândul populației adulte din România, studiu pe care s-a fundamentat campania de informare ‘Nu tremur la cutremur’, lansată în luna ianuarie a acestui an„, se arată într-un comunicat comun transmis miercuri de E.ON România și IGSU.

E.ON România s-a alăturat campaniei Ministerului Afacerilor Interne, derulată la nivel național prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), ce are ca principal obiectiv informarea cetățenilor cu privire la modalitățile și regulile de comportare ce trebuie respectate înainte, în timpul și după producerea unui seism, scrie Agerpres.

În România au loc zilnic cutremure de mică intensitate și este foarte important să cunoaștem principalele modalități prin care putem să ne protejăm, atât pe noi înșine, cât și familiile noastre sau colegii de serviciu pe durata producerii unui cutremur, precum și ceea ce trebuie să facem imediat după producerea seismului„, a declarat Frank Hajdinjak, director general al E.ON România.

Citeşte şi GHEORGHE MĂRMUREANU: „Va fi un CUTREMUR de mare adâncime în România”

În comunicat se precizează că, în prima lună de la lansarea campaniei, reprezentanții inspectoratelor județene pentru situații de urgență, împreună cu voluntarii E.ON, au derulat mai multe acțiuni de informare a cetățenilor, prin distribuirea materialelor tipărite special realizate pentru diseminarea mesajelor campaniei.

În cadrul campaniei vor avea loc exerciții de simulare a producerii unor situații de urgență în cadrul cărora cetățenii vor fi învățați cum să se comporte în cazul producerii unor astfel de evenimente.

Pe lângă măsurile necesare pregătirii și amenajării locuinței în eventualitatea unui seism, respectiv cele legate de comportamentul ce trebuie adoptat înaintea, în timpul și după producerea cutremurului, foarte importantă este și cunoașterea și însușirea măsurilor de siguranță în ceea ce privește sursele de gaze naturale și electricitate.

Astfel, fiecare cetățean trebuie să se asigure că știe de unde se întrerupe alimentarea cu gaze naturale și cu energie electrică, trebuie să se asigure că sistemele de încălzire (centrala termică, boilerul, soba, radiatoare electrice, etc.) sunt montate corect și solid fixate, astfel încât în caz de cădere sau răsturnare să nu rupă conductele de gaz, să nu atingă instalațiile electrice sau să aprindă materiale inflamabile. De asemenea, să se asigure că articolele inflamabile și produsele menajere chimice sunt depozitate departe de sursele de căldură și în locuri în care nu se pot răsturna.

Citeşte şi Soţul Anei Blandiana, AMINTIRI DUREROASE după MARELE CUTREMUR din ’77:Am auzit cum se sting gemetele. Muriseră

Totodată, în cazul în care se constată scăpări de gaze, se închide robinetul de alimentare cu gaze, se deschide fereastra și trebuie chemată echipa de intervenție a distribuitorului de gaze natural. De asemenea, cetățenii nu trebuie să se apropie la o distanță mai mică de 20 metri de liniile electrice căzute sau suspendate deasupra solului și nu trebuie să permită altor persoane să se apropie. De asemenea, fiecare cetățean trebuie să stea departe de orice obiect care ar putea atinge cablurile: un gard, un copac, o clădire, o mașină și trebuie folosită lanterna pentru iluminat, nu lumânările care pot provoca explozie sau incendiu.

Grupul E.ON în România este activ de zece ani pe piața locală în domeniile furnizării și distribuției de gaze naturale și energie electrică, deservind circa 3 milioane de clienți. Aria de activitate a companiilor E.ON acoperă 20 de județe situate în partea de nord a țării. Compania platformă, E.ON România, deține participații la E.ON Distribuție România, E.ON Energie România și E.ON Servicii Tehnice. Din Grupul E.ON în România mai face parte și compania E.ON Servicii Clienți.

Citeşte şi În Bucureşti există 13 TABERE DE ADĂPOST în cazul unui CUTREMUR PUTERNIC. Vezi unde sunt amplasate

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Alex Băluță a semnat! Salariul uriaș pe care îl va avea la Poli Timișoara
Capital.ro
Bulgaria, la un pas de blocaj în UE: numele patriarhului Kirill aprinde o dispută neașteptată
Playtech.ro
Problema de matematică de clasa a III-a pe care puțini internauți o rezolvă. „Câți bani îi mai rămân Mariei după toate cumpărăturile?”
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă Putin nu ar mai conduce Rusia. Răspunsul unui politolog de la Princeton: „Întregul cerc din jurul lui este format din ultranaționaliști”
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Băiețel de trei ani, înecat în piscina familiei. Deși purta vestă, nu a mai putut fi salvat: „L-am pierdut mult prea devreme”
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?