Consum de droguri în minivacanţa de 1 Mai. Zeci de tineri au ajuns la spital

51 de persoane au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa în minivacanţa de 1 Mai, fiind suspectate că au consumat droguri, iar testarea a ieşit pozitivă pentru 44 dintre acestea. De asemenea, în aceeaşi perioadă, 25 de pacienţi au ajuns la unitatea medicală în stare de ebrietate, iar 68 după ce au fost înţepaţi de căpuşe.
Filip Stan
02 mai 2018, 10:18
Consum de droguri în minivacanţa de 1 Mai. Zeci de tineri au ajuns la spital

În perioda 27 aprilie, ora 8.00 – 2 mai, ora 8.00, la Unitatea de Primire a Unităţii Medicale, au fost înregistraţi 2218 pacienţi, 645 dintre aceştia având vârsta până în 17 ani. În urma investigaţiilor de specialitate, din cei 2218 pacienţi, au fost internaţi 429, dintre care 113 copii şi 316 adulţi. Potrivit news.ro, cele mai multe cazuri – 463 au fost înregistrate în intervalul 30 aprilie, ora 08.00- 1 mai, ora 08.00.

„Din totalul prezentărilor, pe cod verde au fost repartizaţi 1888 pacienţi, în vreme ce pacienţii al căror risc vital a fost evaluat ca fiind imediat, cât şi pacienţii pentru care exista un risc de agravare rapidă au fost repartizaţi pe codurile roşu şi galben (39- cod roşu şi 151- cod galben). Pe codurile albastru şi alb au fost repartizaţi 82, respectiv 58 pacienţi”, se arată în comunicat.

Totodată, în minivacanţa de 1 Mai, medicii din cadrul Unităţii de Primire Urgenţe au considerat necesară testarea toxicologică a 51 persoane, 44 dintre teste fiind pozitive. În acelaşi interval, la UPU au fost inregistraţi 25 pacienţi în stare de ebrietate.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT