Creştinii ortodocşi sărbătoresc pe 2 februarie praznicul împărătesc Întâmpinarea Domnului

Pe 2 februarie, când se împlinesc 40 de zile de la Naşterea lui Iisus Hristos, creştinii ortodocşi sărbătoresc, cu pioşenie, Întâmpinarea Domnului, un mare praznic împărătesc. Chiar de la începutul secolului al V-lea, sărbătoarea se respecta la Ierusalim cu aceeaşi mare bucurie, ca şi Sfintele Paşti.
Iulian Tudor
01 feb. 2017, 09:09
Creştinii ortodocşi sărbătoresc pe 2 februarie praznicul împărătesc Întâmpinarea Domnului

La Roma, Praznicul Întâmpinării Domnului a fost orânduit pentru prima dată de papa Gelasiu în anul 494, iar această sărbătoare religioasă a înlocuit străvechea sărbătoare păgână a Lupercaliilor. Ritualul acelei sărbători păgâne se împlinea la începutul lunii februarie. Atunci aveau loc o serie de procesiuni cu făclii aprinse în jurul oraşului, în onoarea zeului Pan, numit şi Lupercus, ucigătorul lupilor.

În ritualul ortodox, sărbătoarea şi-a căpătat respectul meritat, după ce s-au făcut slujbe de alungare a răului. Documentele religioase amintesc despre unele întâmplări dramatice, petrecute în anumite zone geografice. Printre acestea este amintit un cutremur care s-a petrecut în Antiohia, în jurul anului 528, eveniment care s-a soldat cu multe victime omeneşti. Mai târziu, în anul 541, la Constantinopol a izbucnit o epidemie de ciumă. Acesta a curmat, zilnic, mii de vieți omenești. Pentru că periodic aveau loc alte şi alte nenorociri, preoţii acelor vremuri au hotărât ca, în special în Ziua Praznicului, să se oficieze numeroase slujbe de alungare a nenorocirilor ce se abăteau asupra oamenilor. La scurt timp, după împlinirea acestor procesiuni religioase, necazurile nu s-au mai repetat. În semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru milostenia sa, Biserica a orânduit pentru acest praznic împărătesc data de 2 februarie.

În tradiţia populară, sărbătoarea Întâmpinării Domnului este cunoscută şi sub numele de Stretenia (vechea denumire slavonă) sau Aducerea la Templu a Pruncului Iisus de sfânta lui mamă şi de blândul Iosif, logodnicul său.

Sfânta Fecioară Maica şi blândul Iosif, logodnicul ei, l-au adus la Ierusalim, în Biserica lui Dumnezeu, pe pruncul Iisus respectând astfel porunca Legii vechi şi a Bisericii Vechiului Testament. Această Lege prevedea ca întâiul născut de parte bărbătească să fie închinat lui Dumnezeu, atunci când se împlineau 40 de zile de la naşterea sa. Pentru respectarea deplină a Legii vechi, Fecioara Maria şi blândul Iosif au adus la Templu, ca jerfă, o pereche de turturele. Cu acest prilej, la Templu se împlinea şi ritualul de curăţire a mamei după naştere.

În această zi de sărbătoare, creştinii ortodocşi cinstesc şi ziua când, bătrânul Simeon, vestit de Duhul Sfânt, a mers la Templu pentru a-L întâmpina pe Pruncul Iisus, cel dintâi născut. Simeon L-a luat în braţe pe Hristos şi a rostit printre lacrimi: „Acum slobozeşte (eliberează) pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta”. (Luca 2, 29-30).

În ziua praznicului este cinstită şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cunoscută sub numele de” Îmblânzirea inimilor împietrite” sau „Profeţia Lui Simeon”, în care Mama lui Iisus este înfăţişată fără pruncul său, iar şapte săbii îi străpung pieptul.

Citeşte şi SUPERSTIŢII în Februarie: Ziua Ursului arată cât mai ţine iarna. De ce e bine să auzim pupăza cântând

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Fiul de doar 7 luni al lui Julian Alvarez, cel mai mare susținător al Argentinei în semifinala cu Anglia. Imagini emoționante
Capital.ro
Ministerul Justiției, reacție după Raportul Comisiei Europene privind statul de drept. Ce progrese am înregistrat
Playtech.ro
Top 5 țări în care pensionarii pot trăi mai ieftin în 2026. Unele sunt la câteva ore de România
Adevarul
Asul din mâneca dascălilor după ce CCR a respins creșterea cuantumului plății cu ora: „Corectarea măsurilor de austeritate nu mai poate fi amânată”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa finalistei CM 2026: ”A trișat întotdeauna, o scursură de națională, cea mai oribilă din lume!”
MediaFlux
Sumă imensă pentru uciderea lui Donald Trump. A fost publicat și locul unde ar putea fi omorât
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România