CUTREMURĂTOR. Denisa Manelista şi-a chemat toată familia aproape în weekend. Ce le-a transmis artista FOTO

Denisa Răducu, pare-se, se simte ceva mai bine în aceste zile. Din acest motiv, în weekend, talentata artistă care luptă împotriva unei boli cumplite, a avut câteva pretenții de la familia ei.
Iulian Tudor
26 iun. 2017, 09:08
CUTREMURĂTOR. Denisa Manelista şi-a chemat toată familia aproape în weekend. Ce le-a transmis artista FOTO

Mai exact, ea a cerut ca, spre seară, atunci când se mai răcorește puțin afară, să fie scoasă din casă și să se bucure de o plimbare prin apropiere, scrie spynews.ro. Doar că, pretenția Denisei, spun sursele noastre, a fost ca toți cei din familie să o însoțească, motiv pentru care iubitul ei, plecat cu treabă, a fost chemat de urgență. Iar după ce acesta a sosit, o oră mai târziu, Denisa, zâmbindu-le larg rudelor sale, a cerut să fie plimbată printr-unul dintre parcurile din apropiere.

Citeşte şi Ţi se rupe inima. Ce intervenţii medicale a avut de suportat Denisa

Așa că, făcând cu schimbul, rudele vedetei au sprijinit-o la fiecare pas, unul mai greu decât altul, consecință a bolii care o macină încet-încet pe sărmana artistă.

Culmea, Florin, cel care avusese treabă în după-amiaza cu pricina, părea să fie cel mai bucuros că a auzit rugămintea Denisei, el fiind și cel care, de-a lungul unei ore întregi, atât cât a durat „distracția” cântăreței le repeta celor din jur că este convins că este un semn bun, că Denisa începe să se recupereze și că și-a regăsit forța de a lupta împotriva cancerului de care suferă.

Citeşte şi VEŞTI PROASTE. Denisa Manelista a ajuns de urgenţă la spital. A fost supusă de urgenţă unei intervenţii chirurgicale FOTO

Ce diagnostic i-a fost pus Denisei Răducu

Denisa Răducu a fost diagnosticată cu carcinom hepatocelular şi, de câteva luni, se luptă cu boala cumplită, medicii făcând tot ce se poate pentru a o scăpa din ghearele morţii. Denisa Răducu face tot ce este posibil ca să învingă boala cât mai curând. De câteva zile, pe lângă tratamentele medicale specifice bolii de care suferă, Denisa a încercat și un tratament complementar, naturist pe care însă l-a întrerupt de ceva vreme, singura ei șansă fiind, pare-se, o minune. „Rugați-vă pentru mine”, a transmis Denisa Manelista acum ceva vreme.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Egnatia a bătut audiența Pro TV! Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar vineri, 6 noiembrie. Cât valorează euro și dolarul american la final de săptămână. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autocar de copii, cu cel puțin 40 de persoane, răsturnat! Doi morți și zeci de victime, în Franța
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT