Dialogul fără perdea care a costat Kanal D 10.000 de lei. Antena 1, somată din cauza Oanei Roman

CNA a decis, marţi, să amendeze televiziunea Kanal D cu 10.000 de lei, din cauza emisiunii "Te vreau lângă mine", prezentată de Viorica şi Ioniţă de la Clejani, care a încălcat legislaţia audiovizualului privind protecţia minorilor. În aceeaşi şedinţă, CNA a decissă someze public televiziunea Antena 1, din cauza emisiunii "Un show păcătos", în care Dan Capatos şi cei doi asistenţi ai lui au încălcat dreptul la imagine al Oanei Roman. CNA a amendat şi Acasă TV cu 40.000 de lei, pentru trei ediţii ale emisiunii "CanCan TV",
Alina Costache
23 apr. 2013, 12:55
Dialogul fără perdea care a costat Kanal D 10.000 de lei. Antena 1, somată din cauza Oanei Roman

În şedinţa de marţi, CNA a amendat Kanal D pentru „Te vreau lângă mine” şi a somat Antena 1 pentru emisiunea prezentată de Capatos. 

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, emisiunea „Te vreau lângă mine” difuzată pe 11 februarie şi pe 8 aprilie, la Kanal D, la care a primit şi două reclamaţii.

Consiliul a reluat discuţiile în acest caz, după ce, în şedinţa de joi, niciuna dintre propunerile de sancţionare făcute – o amendă de 30.000 de lei, o amendă de 20.000 de lei şi o alta de 10.000 de lei – nu a întrunit numărul minim necesar de voturi pentru a putea fi aplicată.

În ediţia „Te vreau lângă mine” din 11 februarie s-au făcut numeroase referiri la faptul că Ana-Maria, invitată în platoul emisiunii, nu purta lenjerie intimă. De asemenea, prezentatorii au făcut numeroase greşeli de exprimare.

În ediţia din 8 aprilie a emisiunii „Te vreau lângă mine” a fost invitat în platou un bărbat, Constantin, care a vorbit despre relaţia pe care a avut-o cu o femeie, Doina, şi motivele care au dus la despărţirea dintre ei. În gradenă, printre spectatori, s-au aflat Doina şi Marcela, o altă participantă din emisiunile trecute. Discuţiile purtate între cei trei au degenerat într-o ceartă, în care Doina şi Marcela l-au jignit şi l-au ameninţat pe Constantin, moment în care cei doi prezentatori au solicitat pauză de publicitate, pentru calmarea spiritelor. La revenirea în direct, după pauza de publicitate, Doina şi Marcela au continuat să-l insulte pe Constantin.

Prezentă la şedinţa de joi, Alice Bogaciu, producătorul emisiunii „Te vreau lângă mine”, a precizat că respectivul program este difuzat în direct şi uneori invitaţii nu pot fi controlaţi.

„Încercăm să găsim pentru oameni simpli, obişnuiţi, o jumătate. Noi nu avem un scenariu, nu le impunem absolut nimic, decât decenţă, în măsura în care se pot concentra. Încercăm să păstrăm caracterul real al acestei emisiuni, am încercat să o înregistrăm, dar am fost acuzaţi de făcătură şi atunci am lăsat-o în direct”, a mai spus Alice Bogaciu.

Din schimbul de replici al concurenților, potrivit Paginademedia:

Viorica: Unde aţi intrat?… În parc sau în pat?…
Constantin: Vreau să spun acum, în direct, aici că viitorul ei prieten, care va fi, îl avertizez eu acum că în cinci, şase luni are să fie în pat la ea…
Doina: Păi, dumneata vroiai să fii din prima zi la mine în pat, dar nu se poate! În primul rând nu m-ai luat după centură, să-ţi fie rușine! Să-ţi fie rușine!…
Constantin: Îmi pare foarte rău, nu cred!…
Doina: Dumitale să-ţi fie rușine, că pe mine m-ai luat dintr-o emisiune, nu m-ai luat după centură sau de la colţul străzii! ( Doina se ridică revoltată din gradenă şi continuă să se certe.)
(…) Doina: Păi, vineri seara, când ai plecat, ce-ai spus la uşă? Că-ţi pare rău că nu te-ai culcat. Că cu mine când te culci?Păi ce, mă luase-i de pe centură să mă culc din prima cu tine!… Să-ţi fie ruţine!…
Constantin: Da, dar aveam o lună de zile. Cine crezi tu că stă cu tine 6 luni de zile să nu se culce cu tine? Cine crezi că stă?

În aceeaşi şedinţă, CNA a decissă someze public televiziunea Antena 1, din cauza emisiunii „Un show păcătos”, în care Dan Capatos şi cei doi asistenţi ai lui au încălcat dreptul la imagine al Oanei Roman.

Sancţiunea a fost aplicată în baza articolului 30 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizualul, potrivit căruia „Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine”.

Prezentă la şedinţa din 18 aprilie a Consiliului, Oana Roman a spus că a decis să facă o sesizare la CNA întrucât, din septembrie 2012 şi până în prezent, în emisiunea „Un show păcătos” este dusă „o campanie” de denigrare a sa, precizând că aceste atacuri i-au afectat „imaginea şi demnitatea”.

Oana Roman a spus că această campanie a continuat în emisiunea lui Dan Capatos, în ciuda faptului că, pe 26 septembrie 2012, ea a notificat trustul Intact, din care face parte postul Antena 1. „Prin notificare îmi exprimam totalul dezacord ca să mai pronunţe numele sau să mai difuzeze imagini cu persoana mea în această emisiune”, a explicat Oana Roman, precizând că Dan Capatos a citit în emisiunea „Un show păcătos” această notificare, însă nu a ţinut cont de ea.

Ea a precizat că nu este normal ca, timp de şapte luni, trei bărbaţi să atace o femeie. „Mi s-au adresat injurii, jigniri, mi s-a lezat grav dreptul la imagine. Eu nu le-am răspuns în niciun fel, însă ei au continuat această campanie instigând telespectatorii să facă glume şi bancuri pe seama mea”, a spus Oana Roman.

 Laura Georgescu, preşedintele CNA, i-a spus Oanei Roman: „Aveţi în mine un apărător 100%. Este incredibil că bărbaţii au ajuns să atace aşa în această ţară”.

CNA a amendat Acasă cu 40.000 de lei, pentru trei ediţii ale emisiunii „CanCan TV”, în care au fost prezentate dispute din familia cântăreţului Marian Nistor, o femeie care îşi spune „măicuţa cosmică”, respectiv s-a discutat pe marginea unor secvenţe dintr-un film de Mircea Daneliuc.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, trei ediţii ale emisiunii „CanCan TV”, pentru care a primit trei reclamaţii.

Într-una dintre aceste emisiuni a fost prezent Radu Nistor, fiul cântăreţului Marian Nistor, care a precizat că vrea să se împace cu tatăl său. În emisiune, în direct, a fost prezentat Radu Nistor, care se afla în faţa blocului lui Marian Nistor şi îl striga. În urma difuzării emisiunii, Marian Nistor a transmis CNA o reclamaţie în care susţine că a fost denigrat de postul Acasă, iar fiul său a fost „montat” împotriva sa.

Într-o altă ediţie a emisiunii a fost prezentă o femeie, supranumită „măicuţa cosmică”, ce pretinde că a venit pe această planetă pentru a o salva. Potrivit unor reclamaţii primite de CNA, femeia respectivă are probleme psihice.

Pe de altă parte, într-o altă ediţie a „CanCan TV” au fost difuzate câteva secvenţe cu conţinut sexual din filmul „Marilena”, în regia lui Mircea Daneliuc. Totodată, doi dintre protagoniştii filmului – Serghei Mizil şi Cornel Palade -, au fost prezenţi în emisiunea „CanCan TV” şi au discutat despre peliculă, fiind prezentată şi o simulare după scena din film. În urma difuzării acestei emisiuni, Mircea Daneliuc a transmis CNA o sesizare, potrivit căreia nu i s-a solicitat acordul pentru difuzarea respectivelor secvenţe. Daneliuc mai spune că imaginile din filmul său au fost folosite pentru a crea „un spectacol trivial”.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Valentin de la Mireasa o acuză pe Alina că nu îl îngrijește pe copilul lor: ”Mi-ai zis că te duci la agățat”
Fanatik.ro
Daniel Pancu, decizie radicală la CFR Cluj! Răsturnare de situație în cantonamentul din Oliva Nova
Capital.ro
Ilegal pentru cei care stau la bloc. Proprietarii nu pot face asta, nici măcar în propriul apartament. Se cere acordul asociației
Playtech.ro
Temperatura ideală în casă care previne înghețarea țevilor și reduce factura la energie
Adevarul
Ce se află sub gheața celei mai mari insule din lume. Pământul le-a ascuns aici dintr-un motiv anume
wowbiz.ro
Medicii au făcut anunțul despre Sofia Vicoveanca, după ce artista a suferit un infarct! Ce se întâmplă cu ea în aceste momente?
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Veronica si Dorobațu sunt câștigătorii „Casa iubirii” sezonul patru. Primele declarații după ce au intrat in posesia marelui premiu
iamsport.ro
De ce Mario Iorgulescu nu a luat niciodată legătura personal cu familia tânărului ucis în accidentul din 2019: ”E genul de persoană răzbunătoare”
MediaFlux
Anunț privind pensiile private din România! Veste pentru 8.4 milioane de români în 2026: Dublu faţă de acum trei ani
stirilekanald.ro
Femeie împușcată de 7 ori în fața copilului ei de 1 an! Doi indivizi mascați au intrat în locuință și au atacat-o fără milă! De necrezut ce a urmat
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend